Atacantul Thomas Müller a declarat, la Rio de Janeiro, că echipa Germaniei a fost foarte bună la
turneul final din Brazilia, subliniind că a avut mereu sentimentul că va reuşi ceva extraordinar la Cupa Mondială.
"Când un fotbalist de talia mea nu-şi găseşte cuvintele, înseamnă că s-a întâmplat ceva extraordinar. Am fost foarte buni, iar când Götze a reuşit golul, parcă nu ne mai aşteptam. Asta arată cât de buni sunt şi cei de pe bancă. Eu de la primul cantonament am avut un sentiment că va fi extraordinar, nu am avut conflicte, ne-am înţeles perfect. Cuvintele sunt de prisos, suntem campionii lumii", a declarat Müller.
Reprezentativa Germaniei a câştigat Cupa Mondială pentru a patra oară în istorie, în urma victoriei de duminică, de pe arena "Estádio Maracanã" din Rio de Janeiro, obţinută după prelungiri, scor 1-0, în faţa selecţionatei Argentinei. Unicul gol al meciului a fost marcat de Mario Götze, în minutul 113, după o pasă de la André Schürrle.