|






























|
Laurentiu Rus va juca la Astra Giurgiu
Fundaşul Laurenţiu Rus, care şi-a reziliat de comun acord contractul cu echipa Dinamo Bucureşti, va juca la formaţia Astra Giurgiu, a anunţat preşedintele câştigătoarei Cupei României, Dinu Gheorghe .
"Laurenţiu Rus este un fotbalist foarte bun, care evoluează atât ca fundaş dreapta, cât şi ca mijlocaş dreapta, aşadar jucător de bandă, poate juca şi în centru, este polivalent, cu siguranţă ne va ajuta foarte mult. Va semna un contract valabil pe trei ani. În afara lui Rus, a venit şi Guilherme. Bine, el încă nu a semnat, dar marţi vom realiza şi actele, aşa că uşor-uor creştem", a spus Dinu Gheorghe.
Preşedintele FC Dinamo, Constantin Anghelache, a declarat, săptămâna trecută, că a reziliat pe cale amiabilă contractele cu fundaşul Laurenţiu Rus şi portarul Cristian Bălgrădean, întrucât nicio echipă nu a fost dispusă să-i achiziţioneze.
"Sunt foarte fericit că am semnat acest contract cu Astra, mă bucur că m-am înţeles şi în următorii doi ani voi juca pentru această echipă. Am plecat de la Dinamo după o discuţie cu stafful administrativ, au pornit la drum cu un nou proiect, iar eu am înţeles situaţia. Îmi pare rău că am plecat aşa de acolo, chiar înainte de primul meci al sezonului. Acum e important că am venit la Astra, chiar am vorbit de mai multe ori cu domnul Isăilă la telefon, am discutat mai multe probleme. Important e ca eu să revin la forma maximă cât mai curînd, să fiu apt sută la sută în două, trei zile. În ultima săptămână m-am antrenat singur, deci trebuie să trag pentru a intra în formă. Voi vedea unde e nevoie de mine pe teren, eu pot juca atît fundaş, dar şi mijlocaş dreapta, antrenorul e cel care decide unde mă va folosi. E normal că accept concurenţa, e benefică. Suntem la o echipă care îşi doreşte să câştige titlul şi să ajungă în grupele Europa League. Am acceptat-o tot timpul, o voi face şi de această dată. Îmi doresc foarte mult să câştig un titlu de campion, iar Astra îşi doreşte campionatul. Dinamo nu trebuie să scoasă din lupta pentru titlu pentru că au jucători de valoare şi pot produce o surpriză plăcută. Am avut o relaţie foarte bună cu Flavius Stoican, ştiu ce treabă face la Dinamo, creşte jucătorii, îi ţin pumnii pe mai departe. La Dinamo am lucrat mereu cu oameni excepţionali, domnul Anghelache ştia să întreţină atmosfera. Domnul Negoiţă chiar trebuie susţinut pentru ce face la Dinamo", a spus Rus.
Laurenţiu Rus, în vârstă de 29 de ani, şi-a început cariera la Universitatea Cluj ca junior, el mai evoluând la Liberty Salonta, FC Sopron (Ungaria), Petrolul Ploieşti şi FCM Târgu-Mureş. El a jucat la Dinamo din 2009.
Taguri:
Astra Giurgiu
Dinamo Bucuresti
Laurentiu Rus
Dinu Gheorghe
» Astra Ploiesti - istoric rezultate
» Clasamentul Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Astra Giurgiu
Clubul Astra Giurgiu a anunţat, joi, că l-a achiziţionat pe internaţionalul finlandez Vahid Hambo, acesta semnând un contract pe pe două sezoane şi jumătate.
...
Formaţia Astra Giurgiu a învins, duminică, scor 4-1, echipa Farul Constanţa, într-un meci amical disputat pe stadionul "Marin Anastasovici", din Giurgiu....
Astra Giurgiu i-a achiziţionat pe jucătorii Constantin Dima şi Romário Pires, în cantonamentul din Turcia, cei doi semănând contractele prin care au devenit...
Astra Giurgiu a bifat şi cel de-al treilea meci amical din stagiul din Turcia, adversara elevilor lui Costel Enache fiind echipa elveţiană Young Boys Berna, iar partida s-a...
Echipa de fotbal Astra Giurgiu a învins formaţia turcă de ligă secundă Elazığspor cu scorul de 2-0, luni, într-un meci amical jucat în stagiul de pregătire din...
Echipa de fotbal Astra Giurgiu a ajuns, vineri, la un acord cu Ludogoreţ Razgrad pentru transferul portarului bulgar Plamen Iliev la campioana Bulgariei, a anunţat clubul de la sud de Dunăre pe...
Clubul Astra Giurgiu a anunţat, sâmbătă seară, că la gruparea giurgiuveană a ajuns fundaşul central Constantin Dima, în vârstă de 19 ani.
"Lotul echipei noastre are, în...
Atacantul congolez Dylan Bahamboula va părăsi gruparea Astra Giurgiu pentru a evolua la campioana Algeriei, CS Constantine.
Bahamboula, în vârstă de 23 de ani,...
Tehnicianul Costel Enache (45 ani) a semnat un angajament cu Astra Giurgiu, valabil până în vara anului 2020, urmând să debuteze oficial la meciul cu Sepsi,...
Omul de afaceri Ioan Niculae, administrator al Interagro, a fost condamnat, de Tribunalul Bucureşti la trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul în care este...
Gheorghe Mulţescu a fost numit, duminică, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Astra Giurgiu, în locul lui Marius Măldărăşanu, a anunţat clubul pe...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Sălăgeanu
România
43 ani

Andreas Calcan
România
32 ani

Antonio Nocerino
Italia
41 ani

Bart Goor
Belgia
53 ani

Benjamin Onwuachi
Nigeria
42 ani

Benjamin van Leer
Olanda
34 ani

Bogdan Rusu
România
36 ani

Carlos Hernández
Costa Rica
44 ani

Christian Noboa
Ecuador
41 ani
Dumitru Marcu
România
76 ani

Evander Sno
Olanda
39 ani

Fabien Barrillon
Franţa
38 ani

Florian Riedel
Germania
36 ani

Gai Assulin
Israel
35 ani

Ioan Sdrobiș
România
80 ani

Ireneusz Jeleń
Polonia
45 ani

Jerko Leko
Croația
46 ani

Jorge Andrade
Portugalia
48 ani
Joyskim Dawa
Camerun
30 ani

Levente Mitrea
România
36 ani

Luciano Galletti
Italia
46 ani

Márton Esterházy
Ungaria
70 ani
Mircea Rednic
România
64 ani
Mircea Rus
România
48 ani

Mohamed Dahmane
Algeria
44 ani

Nebojša Pavlović
Serbia
45 ani

R a f a
Spania
41 ani

Robbie Fowler
Anglia
51 ani

Silviu Pintea
România
41 ani

Thomas Doll
Germania
60 ani

Víctor Diogo
Uruguay
68 ani

Xhuljano Kulli
Albania
35 ani
|
|
|
|