Selecţionerul Austriei, Karel Bruckner, recunoaşte că formaţia sa a făcut un meci mai slab în partida cu Serbia, scor 1-3, însă a precizat că va încerca să-şi îndeplinească obiectivul, clasarea pe poziţia a doua în Grupa a 7-a, din care face parte şi naţionala României, informează AFP.
"
Le-am lăsat adversarilor spaţii foarte mari în jumătatea noastră de teren şi le-am permis să controleze jocul. Mai mulţi fotbalişti de-ai mei îşi căutau locul pe gazon, fără să ştie care le sunt sarcinile tactice. În repriza a doua, am evoluat mai bine. Vom încerca în continuare să prindem locul doi în grupă, dar va fi foarte dificil în condiţiile în care am acumulat un singur punct în ultimele două meciuri", a spus tehnicianul ceh.
Selecţioneru Serbiei, Radomir Antic, se declară mulţumit după victoria obţinută în faţa Austriei: "
Prin rezultatul din această seară am făcut un pas important şi sper să continuăm să jucăm într-o astfel de manieră. În prima repriză am evoluat excelent, jucătorii mei au ştiu foarte bine ce trebuie să facă pe teren. De la meci la meci am devenit tot mai buni".
Reprezentativa Serbiei a învins, miercuri seară, în deplasare, echipa naţională a Austriei, scor 3-1, într-o partidă contând pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2010. Elevii antrenaţi de Radomir Antic au avut un avantaj de trei goluri încă din minutul 23 al primei reprize.
În cealaltă partidă a Grupei a 7-a, Lituania a trecut pe teren propriu de Insulele Feroe, scor 1-0.
Clasamentul Grupei 7: 1. Serbia 9p (4 jocuri), 2. Lituania 9p (4j), 3. Franţa 4p (3j), 4. Austria 4p (4j), 5. România 4p (3j), 6. Insulele Feroe 1p (4j).
NewsIn