Spania continuă să se clatine. Campioana europeană en-titre a pierdut, joi, cu scorul de 2-1, pe terenul Slovaciei, la Zilina, într-un meci din Grupa C din
preliminariile CE 2016.
Gazdele au deschis scorul încă din minutul 17, când Kicka l-a învins pe Casillas cu un șut în forță dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri. Portarul Spaniei, deși balonul nu a fost deviat de nimeni, a plonjat în dreapta deși balonul s-a dus exact pe centrul porții. Ibericii au izbutit să egaleze în minutul 82, prin Alcacer, dar slovacii au revenit și au reușit să marcheze prin Stoch în minutul 87 golul unei victorii istorice.
Spania nu mai pierduse în deplasare în preliminariile unui turneu final din 2006.
A fost o aniversare tristă pentru Andres Iniesta, selecționat pentru a 100-a oară la națională. În continuare, Diego Costa rămâne fără gol marcat în tricoul Spaniei.
În clasamentul grupei C, Slovacia este lideră cu nouă puncte și este urmată de Spania (3), Ucraina (3) și Macedonia (3).
În
Grupa C, joi s-au mai jucat meciurile: Macedonia - Luxemburg 3-2 și Belarus - Ucraina 0-2
9 septembrie 2014, 21:45 - Žilina (Štadión pod Dubňom)
Slovacia 2-1 Spania
Au marcat: Juraj Kucka 17, Miroslav Stoch 87 - Paco Alcácer 82
Slovacia: 23. Matúš Kozáčik - 2. Peter Pekarík, 3. Martin Škrtel, 4. Ján Ďurica, 15. Tomáš Hubočan - 20. Róbert Mak (61, 10. Miroslav Stoch), 22. Viktor Pečovský, 5. Norbert Gyömbér, 19. Juraj Kucka (83, 13. Filip Kiss), 7. Vladimír Weiss (54, 21. Michal Ďuriš) - 17. Marek Hamšík.
Spania: 1. Iker Casillas - 16. Juanfran (81, 20. Santi Cazorla), 3. Gerard Piqué, 2. Raúl Albiol (58, 11. Pedro), 18. Jordi Alba - 21. David Silva (71, 9. Paco Alcácer), 5. Sergio Busquets, 8. Koke, 10. Cesc Fàbregas, 6. Andrés Iniesta - 19. Diego Costa.
Cartonașe galbene: Kucka, Hubočan, Stoch, Gyömbér - Silva, Costa, Cazorla.
Arbitru: Björn Kuipers (Olanda).
Clasamentul Grupei C:
RomanianSoccer