Antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, Gheorghe Mulţescu, a declarat, după victoria din meciul cu Ceahlăul Piatra-Neamţ, scor 2-0, că formaţia sa a făcut o primă repriză foarte bună, deşi i-a lipsit concentrarea la finalizare
.
"În primul rând m-a mulţumit jocul şi apoi rezultatul. Am făcut o primă repriză fără cusur. Dacă eram puţin mai atenţi la finalizare, mai marcam două, trei goluri. Am recuperat foarte multe mingi la mijlocul terenului şi de acolo au venit ocaziile. În repriza a doua am suferit puţin, dar diferenţa de valoare s-a văzut pe tabelă. Ceahlăul este o echipă tânără, bine aşezată în defensivă şi bine pregătită fizic", a spus Mulţescu.
Echipa Petrolul Ploieşti a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Ceahlăul Piatra-Neamţ, în ultimul meci al
etapei a 11-a a Ligii 1.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Geraldo Alves (24) şi Toto Tamuz (87).