Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Tibor Selymes, a declarat că jucătorii săi au dat dovadă de dăruire în meciul cu Petrolul Ploieşti, scor 0-0, din etapa a 13-a a Ligii 1, subliniind că ambele formaţii au avut noroc în această partidă
.
"Ştiam că vom avea un meci dificil la Ploieşti. Îmi felicit echipa pentru atitudine şi dăruire. Uşor-uşor începem să facem puncte, am făcut două puncte în ultimele două etape. Am declarat înaintea jocului că Petrolul va avea un meci greu cu noi, din păcate n-am mai avut prospeţime, cu toate că am pus probleme şi noi. Am pregătit meciul pentru a câştiga punct sau puncte. Putem spune că oricare dintre echipe a avut noroc. Sunt de o lună la echipă, am început să muncim bine, este momentul să strângem puncte, să putem spera. Mai avem de tras, dar, în iarnă, dacă facem două-trei mutări, avem şanse să ne salvăm", a declarat Selymes.
Formaţia Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, luni, pe teren propriu, în compania echipei Oţelul Galaţi, în
etapa a 13-a a Ligii 1.