Tehnicianul formaţiei Petrolul Ploieşti, Gheorghe Mulţescu, a declarat, luni seară, că era sigur de victoria în meciul cu Oţelul Galaţi, scor 0-0, în etapa a 13-a a Ligii 1, apreciind că la această partidă s-a simţit absenţa lui Teixeira
.
"Nu m-am gândit niciun moment că nu vom câştiga acest joc. Am atacat din start, dar ne-a fost greu să fim şi precişi în criză de timp şi spaţiu. Este clar că s-a văzut lipsa lui Teixeira. Este un jucător foarte util, cu execuţii speciale, poate să dea pasa la momentul potrivit. Din păcate, este greu să se refacă pentru jocul următor, are o leziune la articulaţia coxo-femurală după meciul cu Astra. I-am văzut pe cei de la Oţelul la ultimele jocuri, aarată altfel faţă de echipa prăbuşită din startul sezonului. Este drept, au avut un portar în zi de graţie, dar se poate spune că am avut şi neşansă la unele ocazii. Mă îngrijorează dacă fanii sunt nemulţumiţi, însă cred că, în ciuda rezultatului, echipa a avut atitudine, nu nu merită un asemenea tratament", a declarat Mulţescu.
Formaţia Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, luni, pe teren propriu, în compania echipei Oţelul Galaţi, în
etapa a 13-a a Ligii 1.