Cu siguranţă că gruparea din Parcul Municipal trece la această oră prin una dintre cele mai negre perioade din existenţa ei din Liga I. Atacată din toate părţile, cu un joc care nu mai impresionează niciun adversar, Gloria lui Neluţu Sabău pare să nu-şi mai găsească suflul pentru a alerga mai departe pe primul culoar fotbalistic al ţării. Pentru partida de la Braşov, acolo unde Bistriţa nu este aşteptată cu flori, Sabău a convocat mai mulţi jucători de la echipa a doua, printre care Negrean, Andei Mureşan sau Enescu. Tehncianul bistriţean va arunca pe terenul de luptă de sub Tâmpa un "11" extrem de ofensiv, cartea atacului rămânând singura variantă pentru a obţine cel puţin un punct în faţa elevilor lui Răzvan Lucescu, deşi trei ar fi ideale.
Gloria Bistriţa
Sabău merge la cel puţin un egal. Are nevoie de măcar un punct, unul singur, care ar mai îndulci ceaiul amar pe care îl tot bea de ceva etape. Laconic, tehnicianul bistriţean a spus următoarele: "
Un meci foarte greu, de-o importanţă deosebită, de la care aşteptăm să scoatem cel puţin un punct. Trei ar fi ideale, ar fi acele puncte care ne-ar ajuta extrem de mult la moral, de-a ieşi din pasa neagră în care am intrat".
FC Braşov
Răzvan Lucescu, antrenorul echipei FC Braşov, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că fotbaliştii săi vor avea un meci dificil cu Gloria Bistriţa, însă este convins că ei pot obţine cele trei puncte puse în joc. "
Gloria Bistriţa s-a remarcat în ultimele sezoane printr-o organizare foarte bună şi un spirit de luptă extraordinar. În acest sezon, Gloria a rămas o echipă organizată, însă faptul că au plecat câţiva jucători de valoare a condus la slăbirea echipei, care a ajuns într-o situaţie disperată", a spus Lucescu junior. În continuare, tehnicianul a precizat: "
Este clar că Gloria traversează un moment delicat, nu mai au aceeaşi încredere, iar noi trebuie să speculăm acest lucru. Noi venim după o perioadă foarte bună, atât în campionat, cât şi în Cupa României. Suntem o echipă foarte bine organizată pe faza defensivă, însă în faţa porţii adverse trebuie să avem mai multă răutate şi agresivitate, pentru a concretiza ocaziile de gol. Nu avem altă variantă în acest joc decât victoria. Trebuie să avem încredere şi determinare". Pentru meciul cu Gloria Bistriţa, Răzvan Lucescu nu va putea conta pe serviciile lui Sburlea şi Ezequias, accidentaţi, iar Surdu şi Balţoi sunt incerţi. "
Ezequias este posibil să rateze finalul turului. El va pleca la o clinică din Bologna pentru a urma un program de recuperare. Sburlea are o uşoară problemă la coloana vertebrală şi se află deja la Bologna, unde urmează să stea zece zile", a declarat Răzvan Lucescu.
FC Braşov, echipa probabilă: 16. Stelea - 2. Rui Duarte, 4. Abrudan, 15. Oros, 25. Senin - 14. Roman, 6. Adriano, 10. Ilyeş, 7. C. Munteanu - 11. Zaharia, 22. Buga.
Antrenor Răzvan Lucescu.
Rezerve: 1. Nae, 19. B. Niculae, 18. Cristescu, 20. Voicu, 27. Măldărăşanu, 24. Surdu, 9. Hadnagy.
Absenţi: Ezequias, Sburlea (accidentaţi).
Gloria Bistriţa, echipa probabilă: 22. Albuţ - 18. Frăsinescu, 6. Ninu, 3. Ciucă, 27. Panc - 24. Hora, 7. Coroian, 5. Velcovici, 25. Sabou - 20. Anca, 8. Diogo.
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Rezerve: 12. Tătăruşanu, 19. Silvăşan, 15. Miclăuş, 9. Negrean, 14. Achim, 4. A. Mureşan, 30. Dos Santos.
Absenţi: C. Petre, Borbely (accidentaţi), Mărginean (suspendat).
Palmares: 26 11 1 14 33-36
Primul meci: 2-3, la 10 octombrie 1990, la Bistriţa
Ultimul meci jucat la Braşov: 3-1, la 28 august 2004
Scor maxim: 3-0, la 27 septembrie, la Braşov
Ultima victorie a oaspeţilor: 3-1, la 28 august 2004.
Mesagerul