Preşedintele clubului Pandurii Târgu-Jiu, Eugen Pârvulescu, a declarat că jucătorii, antrenorii şi conducătorii sunt condamnaţi să scoată echipa din zona retrogradării, precizând că acesteia nu "îi stă bine" pe locul 12 pe care a încheiat turul Ligii 1.
"Suntem condamnaţi să scoatem Pandurii de pe locul pe care îl ocupă, nu îi stă bine echipei noastre pe 12. Suntem deasupra liniei, dar eu consider că suntem pe loc retrogradabil pentru că Universitatea Cluj, Pandurii şi Gaz Metan au acelaşi număr de puncte. M-am bucurat că Edi Iordănescu nu a stat pe gânduri şi nu i-a fost frică să preia echipa. Şi el are mare încredere şi simte că sunt jucători de calitate la Târgu-Jiu", a spus oficialul, conform site-ului grupării gorjene.
El a menţionat că în revenirea sa la conducerea clubului Pandurii Târgu-Jiu a contat valoarea lotului.
"Avem jucători deosebiţi la Pandurii, jucători de valoare şi de caracter, iar acest lucru a contat foarte mult pentru revenirea mea la Târgu-Jiu. Îi cunosc foarte, foarte bine şi am mare încredere în ei şi în potenţialul lor. Sunt sigur că uşor, uşor echipa îşi va reveni. Deşi ştiu că ne aşteaptă un război infernal, cu jocuri dificile", a adăugat Pârvulescu.