Antrenorul echipei Atlético Madrid, Diego Simeone, a anunţat că atacantul Fernando Torres, transferat în urmă cu câteva zile, va fi titular în partida cu Real Madrid, din prima manşă a optimilor de finală ale Cupei Spaniei.
"Torres s-a antrenat cu AC Milan şi a jucat zece meciuri. El s-a pregătit cu noi în ultimele zile şi va fi titular miercuri în meciul cu Real Madrid. Dacă aş considera că nu s-ar descurca în faţa apărării adverse nu l-aş folosi. El are caracteristici diferite faţă de ceilalţi jucători ofensivi din lot şi va întări atacul", a spus Simeone într-o conferinţă de presă.
Fernando Torres, în vârstă de 30 de ani, este un jucător format de Atlético şi a jucat la gruparea madrilenă în perioada 2001-2007. Internaţionalul spaniol a fost împrumutat în această iarnă de AC Milan la Atlético Madrid pentru un an şi jumătate.
Partida Atlético Madrid - Real Madrid, din prima manşă a optimilor de finală ale Cupei Spaniei, se va disputa miercuri, de la ora 22:00.