După ce Real Madrid a pierdut cu 4-0 pe terenul lui Atletico, FC Barcelona se poate apropia duminică seară la un singur punct dacă va câștiga meciul programat pe terenul celor de la Athletic Bilbao, în etapa a 22-a din Primera Division. Se vor afla față îm față două formații care nu au retrogradat niciodată în istoria lor în Segunda Division.
Bilbao vine după două rezultate pozitive. După ce a învins Malaga s-a calificat în semifinalele Cupeii Spaniei. Mai înainte, învinsese Valencia în campionat, după o perioadă de șapte etape de ”secetă”, în care bascii pierduseră cinci dintre meciuri.
În schimb, Barcelona vine după un succes cu 3-2, acasă, cu Villarreal. Gruparea blaugrana nu a pierdut de opt meciuri în campionat și Cupa Spaniei, are cea mai bună apărare din Primera și al doilea atac. În tur, a câștigat Barcelona în fața lui Bilbao, cu 2-0, pe 13 seprembrie, cu două goluri marcate de Neymar în repriza secundă.
La gazde, tehnicianul Ernesto Valverde va trebui să se descurce fără Iraola, suspendat, care va fi înlocuit de Marcos. În atac, în spatele vârfului de careu Aduriz, vor acționa alți trei jucători ofensivi, Susaeta, Benat și Muniain.
Luis Enrique are tot lotul valid, cu excepția lui Vermaelen și Douglas, indisponibili pe termen lung. Oricum, aceștia nu erau titulari la Barcelona.
Echipele probabile:
Athletic Bilbao (4-2-3-1): Iraizoz; de Marcos, Etxeita, Laporte, Balenziaga; San Jose, Rico; Susaeta, Benat, Muniain; Aduriz.
Barcelona (4-3-3): Bravo; Alves, Pique, Bartra, Alba; Rakitic, Busquets, Xavi; Messi, Suarez, Neymar.
RomanianSoccer