Echipa Universitatea Cluj a terminat la egalitate, marţi, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia FC Botoşani, într-un meci din
etapa a 22-a a Ligii 1, în care gazdele au ratat un penalty.
- Universitatea Cluj a ratat un penalty prin Pablo Ceppelini, în minutul 55, după un fault în careu comis de Sergiu Oltean asupra lui Justin Mengolo
Universitatea Cluj - FC Botoşani 0 - 0
Au marcat: -
"U" Cluj: Panagopoulos - Ciupe, Jovanović, Neag, D. Martins - Kovács (60 Morar), Lungu (65 R. Costin) - Mengolo, Ceppelini, Gravenberch - Castillion (34 Lemnaru).
Antrenor: Adrian Falub.
Botoşani: Curileac - Patache (6 Oltean), Ngadeu, Tincu, Faugh - Vaşvari, Croitoru (72 N. Roşu), Bordeianu - Ivanovici, Batin, Şvichi (46 Roussel).
Antrenor: Leontin Grozavu.
Cartonaşe galbene: Ceppelini (13), Kovács (39) - Batin (45+1), Croitoru (51), N. Roşu (87).
Arbitri: George Rădulescu (
central) - Mircea Orbuleţ, George Florin Neacşu (
asistenţi) - Robert Dumitru, Paul Unimătan (
asistenţi suplimentari) - Iulius-Radu Timar (
rezervă).
Observatori: Zoltán Székely, Aurel Beldeanu.
La partida de pe "Cluj Arena" au asistat
1.803 spectatori.
Adrian Falub: "
Veselovsky este bolnav, Castillion foarte obosit, vom vedea ce va fi. Nu ştiu de ce nu se lipeşte golul de noi, poate trebuie să mergem să ne rugăm la biserică. Sunt chestii de interpretare a jocului, chestii de personalitate, jucătorii trebuie să ştie să joace sub presiune, ori noi nu avem lucrul acesta. Castillion va mai fi folosit, face parte din lotul acesta. Van de Broek nu joacă pentru că Lungu şi Costin joacă bine. E normal să fie presiune, pentru că nu facem puncte, nu câştigăm, meciurile trec pe lângă tine".
Cornel Şfaiţer: "
Nu prea ne-a ieşit nimic în acest meci. E drept că am avut şi multe improvizaţii, dar nu aveam voie să jucăm aşa. Este un punct de moral obţinut înaintea meciului cu ASA Târgu-Mureş, dar vineri va fi mult mai greu, iar dacă vom juca aşa, vor fi probleme. Sincer, Universitatea Cluj nu m-a impresionat. Trebuia să plecăm cu trei puncte de la Cluj! E bine, totuşi, că nu am pierdut. Ne concetrăm de-acum pentru partida de vineri. La penaltyul dat celor de la Cluj, faultul a fost clar în afara careului. A fost un penalty total gratuit! La cotul aplicat lui Patache, nu mă pot propunţa pentru că nu am văzut foarte bine faza. Nu vreau să-l acuz pe arbitru de manieră tendenţioasă, poate aşa a văzut el fazele".