Francezul Michel Platini (59 ani) a fost reales marți, prin aclamații, în funcția de președinte al Uniunii Europene de Fotbal, pentru un al treilea mandat de patru ani, în cadrul celui de-al 39-lea Congres al UEFA care are loc la Viena.
"Mulţumesc. Vă mulţumesc mult pentru încrederea acordată şi pentru susţinere. Pentru mine acest lucru înseamnă mai mult decât mi-am putut imagina. Sunt mândru să pot fi căpitanul vostru, să fiu coleg cu voi în această minunată echipă. Dacă eu am putut conta pe voi şi voi puteţi conta pe mine", a declarat Platini, în aplauzele reprezentanţilor celor 54 de federaţii afiliate la UEFA.
Michel Platini s-a născut la 21 iunie 1955, la Joeuf (Meurthe-et-Moselle). De-a lungul carierei fotbalistice, el a jucat la AS Joeuf (1966-72), Nancy (1972-79), AS Saint-Etienne (1979-82), Juventus Torino (1982-87). În naţionala Franţei a fost selecţionat de 72 de ori, fiind de 50 de ori căpitan. A marcat 41 de goluri. Ca jucător a câştigat Cupa Franţei (1978), campionatul Franţei (1981), Cupa Italiei (1983), Cupa Cupelor (1984), Supercupa Europei (1984), Campionatul Italiei (1984, 1986), Cupa Campionilor Europeni (1985), Cupa Intercontinentală (1985) şi a fost de trei ori golgheterul Italiei. A câştigat Campionatul European în 1984 şi a fost cel mai bun marcator la Euro-1984 (9 goluri). A participat de trei ori la Cupa Mondială (1978, 1982, 1986), în 1986 clasându-se cu naţionala Franţei pe locul trei.
Triplu câștigător al Balonului de Aur ca jucător (1983, 1984, 1985), Platini a preluat conducerea UEFA în anul 2007, la capătul unui vot foarte strâns, în care l-a avut drept contracandidat pe fostul președinte, suedezul Lennart Johansson. El a fost reales, tot prin aclamații, în 2001, la Paris.
La alegerile de la Viena, ca și la cele din în capitala Franței, Michel Platini nu a avut niciun contracandidat.