Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a marcat al 300-lea său gol pentru Real Madrid, miercuri seara, în victoria reușită cu 2-0 pe terenul concitadinei Rayo Vallecano, în etapa a 30-a a campionatului de fotbal al Spaniei.
Real, care în weekend surclasase Granada cu 9-1, Ronaldo marcând cinci goluri, avea nevoie de victorie cu Rayo, după ce rivala FC Barcelona câștigase cu 4-0 meciul cu Almeria.
"Los Blancos" s-au chinuit mai bine de o oră să marcheze în poarta lui Rayo, dar în cele din urmă Ronaldo a deschis scorul în minutul 68, prin cel de-al 37-lea gol reușit în acest sezon de La Liga. James Rodriguez a marcat al doilea gol al echipei antrenate de Carlo Ancelotti (74).
Ronaldo a ajuns al treilea în clasamentul all-time al marcatorilor pentru clubul madrilen, după Raul (323) și Alfredo Di Stefano (307), dar lusitanul a reușit această performanță în doar 288 de meciuri, față de 741 ale lui Raul și 396 ale lui Di Stefano.
Tânărul atacant român Florin Andone a fost eroul partidei de pe stadionul "El Riazor" din La Coruna, miercuri seara, când a marcat atât pentru echipa sa, Cordoba, cât și pentru formația locală Deportivo, în meciul încheiat la egalitate, 1-1.
Andone a deschis scorul pentru "lanterna roșie" în minutul 55, din pasa lui Edimar (ex-CFR Cluj), dar a marcat și un autogol în minutul 87, în încercarea de a trimite spre propriul portar. Galicienii evoluau în zece oameni din minutul 69, când a fost eliminat Luisinho.
Atacantul care va împlini 22 de ani pe 11 aprilie a ajuns la cinci goluri marcate în 13 partide în Primera Division (a debutat cu gol pe 5 ianuarie 2015)
Rezultate:
Miercuri
Granada CF - Celta Vigo 1-1
Au marcat: Robert Ibanez 3, respectiv Theo Bongonda 90+3.
Cartonaș roșu: Jeison Murillo (Granada) 42.
Rayo Vallecano - Real Madrid 0-2
Au marcat: Cristiano Ronaldo 68, James Rodriguez 74.
Deportivo la Coruna - Cordoba CF 1-1
Au marcat: Florin Andone 87 (autogol), respectiv Florin Andone 55.
Cartonaș roșu: Luisinho (Deportivo) 69.
FC Barcelona - UD Almeria 4-0
Au marcat: Lionel Messi 33, Luis Suarez 55,90+3, Marc Bartra 75.
Marți
SD Eibar - Malaga CF 1-0
A marcat: Arruabarrena 52.
UD Levante - Sevilla FC 1-2
Au marcat: Kalu Uche 73, respectiv Kevin Gameiro 10, Jose Antonio Reyes 37.
Atletico Madrid - Real Sociedad 2-0
Au marcat: Mikel Gonzalez 2 (autogol), Antoine Griezmann 10.
Joi au loc partidele Athletic Club Bilbao - Valencia, Elche - Getafe și Villarreal - Espanyol.
În clasament, pe primul loc se află FC Barcelona, cu 74 puncte, urmată de Real Madrid, 70 p, Atletico Madrid, 65 p, Valencia, 61 p (29 j), Sevilla, 61 p, Villarreal, 50 p (29 j), Malaga, 45 p, etc. Cordoba este ultima (20), cu 19 puncte.