|






























|
Edward Iordanescu: E un moment foarte important pentru viitorul echipei
Antrenorul Edward Iordănescu a declarat că echipa sa, Pandurii, va face un pas important spre salvarea de la retrogradare dacă va câştiga partida cu Dinamo, programată, marţi, la Târgu-Jiu.
"Este clar că ne aşteaptă un meci dificil. Şi data trecută când am jucat contra lor am spus că au o echipă cu multă calitate, nici ei nu traversează cea mai strălucită perioadă a lor. Având jucători în componenţă care pot oricând să decidă soarta unui joc, asta îi face periculoşi indiferent de starea de spirit. Avem un ascendent moral după cele două victorii în Cupa Ligii în acest an, sper să conteze acest lucru. Avem nevoie de puncte. Dacă vom reuşi să obţinem o victorie cu Dinamo, facem un pas mare spre salvare. E un moment foarte important pentru viitorul echipei", a afirmat tehnicianul.
Iordănescu se plânge de programul încărcat din această săptămână, în care echipa sa joacă trei partide în şapte zile, precizând că este greu pentru jucători să se recupereze în asemenea condiţii. "Cel mai teamă îmi este de noi şi de starea echipei din punct de vedere fizic şi nu neapărat de adversar. Asta nu că nu i-aş respecta. Am mai întâlnit adversari de valoare, dar ne-am mobilizat şi am câştigat. Acum suferim puţin datorită programului, cine nu înţelege în profunzime fenomenul, nu înţelege ceea ce eu am punctat. Am ajuns de la Târgu-Mureş duminică dimineaţa, la ora 04.00, apoi după-amiază am avut un antrenament de refacere şi luni am făcut antrenamentul dinaintea jocului. E greu. Apar probleme musculare, nu putem să recuperăm din jucătorii accidentaţi. Este şi o doză mare de oboseală. Din nou, adversarul are o zi în plus de odihnă, noi am început să ne bucurăm când ei au doar o zi în plus de odihnă faţă de noi. Sunt în total trei jocuri în şapte zile, nu e uşor. Vreau să avem prospeţime din punct de vedere fizic şi să putem să duce jocul la un anumit nivel, ritm. Când am bătut Dinamo, am putut alerga, am putut să facem pressing, să fim agresivi, să putem câştiga duelurile", a adăugat Iordănescu.
Meciul Pandurii Târgu-Jiu - FC Dinamo va avea loc, marţi, de la ora 21:30, în etapa a 29-a a Ligii 1.
Taguri:
Pandurii Targu-Jiu
Dinamo Bucuresti
Edward Iordanescu
» Pandurii Targu-Jiu - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Pandurii Târgu-Jiu
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, i-a răspuns ironic, oficialului FCSB Mihai Stoica, după afirmaţiile acestuia că antrenorul clujenilor ar fi semnat cu un club din China:...
Antrenorul Ștefan Nanu a demisionat de la Pandurii Târgu Jiu după doar două săptămâni de antrenamente, motivând că nu i-au fost acceptate toate clauzele...
Antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Flavius Stoican, a declarat, duminică, după retrogradarea în Liga 2, că spera ca formaţia sa să scoată punct sau puncte la...
Dragoș Firțulescu, unul dintre jucătorii care a devenit om de bază în echipa Pandurilor, spune că toți colegii săi își doresc o victorie istorică în meciul de...
Mijlocaşul defensiv Ionuț Cioinac (26 ani) pleacă de la Pandurii Târgu-Jiu şi va ajunge la Dacia Chișinău, formație care-și dispută finala campionatului cu Sheriff Tiraspol....
În acest moment, Pandurii Târgu-Jiu se luptă pentru salvarea de la retrogradare, în timp ce FC Botoşani este lipsită de orice griji. Gorjenii sunt în luptă directă cu Concordia Chiajna şi...
Formaţia Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Gaz Metan Mediaş, în primul meci al etapei a XIII-a, penultima a play-out-ului Ligii I....
Arbitrul Radu Petrescu va conduce la centru meciul Pandurii Târgu-Jiu - Gaz Metan Mediaş, care va avea loc, vineri, de la ora 20:30, în etapa a 13-a a play-out-ului Ligii 1....
Lucrările de realizare a noului stadion "Municipal" din Târgu-Jiu, în valoare de 20 de milioane de euro, sunt în graficul stabilit, au anunțat autoritățile locale. Potrivit...
Clubul Pandurii Târgu-Jiu va începe sezonul 2017-2018 cu o penalizare de 3 puncte, valabilă doar dacă echipa se va menține în Liga 1, a anunțat, miercuri, Comisia...
Ultima victorie le-a readus speranţa pandurilor că vor reuşi să rămână în Liga 1 şi în următorul sezon. "Sunt mândru de băieții mei! Vrem să încheiem campionatul cu capul sus....
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Sălăgeanu
România
43 ani

Andreas Calcan
România
32 ani

Antonio Nocerino
Italia
41 ani

Bart Goor
Belgia
53 ani

Benjamin Onwuachi
Nigeria
42 ani

Benjamin van Leer
Olanda
34 ani

Bogdan Rusu
România
36 ani

Carlos Hernández
Costa Rica
44 ani

Christian Noboa
Ecuador
41 ani
Dumitru Marcu
România
76 ani

Evander Sno
Olanda
39 ani

Fabien Barrillon
Franţa
38 ani

Florian Riedel
Germania
36 ani

Gai Assulin
Israel
35 ani

Ioan Sdrobiș
România
80 ani

Ireneusz Jeleń
Polonia
45 ani

Jerko Leko
Croația
46 ani

Jorge Andrade
Portugalia
48 ani
Joyskim Dawa
Camerun
30 ani

Levente Mitrea
România
36 ani

Luciano Galletti
Italia
46 ani

Márton Esterházy
Ungaria
70 ani
Mircea Rednic
România
64 ani
Mircea Rus
România
48 ani

Mohamed Dahmane
Algeria
44 ani

Nebojša Pavlović
Serbia
45 ani

R a f a
Spania
41 ani

Robbie Fowler
Anglia
51 ani

Silviu Pintea
România
41 ani

Thomas Doll
Germania
60 ani

Víctor Diogo
Uruguay
68 ani

Xhuljano Kulli
Albania
35 ani
|
|
|
|