Preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, consideră că echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău este urmărită de ghinion.
"De când sunt eu în fotbal, nu am avut atâtea ghinioane. Luăm gol în minutul 87, iar în minutul 92 ratăm cu poarta goală", a spus Pădureanu în cadrul unei conferinţe de presă, organizate la finalul şedinţei Consiliului director de miercuri seara.
Pădureanu spune că vina pentru rezultatele slabe ale Gloriei nu îi aparţine lui Sabău, ci faptului că s-au schimbat foarte mulţi jucători, iar cei care au venit la Gloria au un grad de pregătire şi o concepţie de viaţă diferite.
Preşedintele clubului Gloria Bistriţa spune că, la finalul turului, se va discuta despre aducerea a doi-trei jucători la echipă, pentru întărirea posturilor deficitare. "Pe Ganea ni-l dorim,, dacă îşi rezolvă litigiul cu Timişoara şi nu are pretenţii exagerate. Tătăruşanu nu pleacă la iarnă la Steaua, ne-am gândit că este un post deficitar şi, dacă nu avem jucători buni pe posturile deficitare, clubul este terminat", a mai spus Pădureanu.
În acelaşi timp, preşedintele Gloriei Bistriţa recunoaşte că anul acesta s-au cheltuit cei mai mulţi bani pe transferuri, din toată istoria clubului, dar speră că investiţiile în jucători se vor materializa în rezultate mai bune, până la finalul campionatului.
În acest moment, Gloria Bistriţa se află pe locul 16 în clasamentul Ligii naţională de fotbal, cu 10 puncte.