Echipa FC Viitorul a învins, miercuri, cu scorul de 9-1 (3-0), formaţia Cetate Râşnov, din liga a patra, în ultimul meci amical din cadrul stagiului de pregătire de la Braşov, informează site-ul oficial al grupării pregătite de Gheorghe Hagi.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Romario Benzar (21), Cristian Gavra (31, 59, 74, 84), Alexandru Mitriţă (38), Adnan Aganovici (70), Ianis Hagi (81) şi Ionuţ Puţanu (86), în timp ce pentru învinşi a înscris Alexandru Gologan, în minutul 61.
Antrenorul Gheorghe Hagi a început meciul în următoarea formulă de echipă: Buzbuchi - Suciu, Puţanu, Mitache, Perju - Benzar, Băluţă, Casap - Vînă, Gavra, Mitriţă. Au mai jucat Albuţ, Mitrea, Ganea, R. Marin, Filip, Aganovici, Hagi, Fl. Tănase şi C. Munteanu.
FC Viitorul va pleca, vineri, într-un stagiu de pregătire de o săptămână, în Polonia.