Atacantul spaniol
Rufino Segovia del Burgo, în vârstă de 30 de ani, a semnat, vineri, un contract cu ACS Poli Timişoara, valabil pentru un sezon, informează site-ul oficial al grupării bănăţene.
În ultimele două sezoane,
Rufino a marcat 33 de goluri în 69 de partide pentru echipa din liga a treia spaniolă CD Toledo.
"Am dorit să rămân în Europa, chiar dacă aveam din alt continent o ofertă dublă. Mă bucur că am venit aici, doresc să mă integrez cât mai repede şi să îmi ajut colegii. Impresarul meu mi-a vorbit frumos de club, la fel şi Daniel Stanciu, care a insistat mult să vin. Cred că este potenţial aici, iar clubul, dacă va face un sezon bun poate să crească mult", a spus Rufino.
Atacantul de 1,76 metri a crescut la academia clubului Rayo Vallecano, iar apoi a trecut la Atlético Madrid (2005-2007). La Atlético a bifat două prezenţe în Primera División, iar apoi a jucat la Real Valladolid, Águilas CF, UD Melilla, Budapest Honvéd FC, Burgos CF şi Huracán Valencia CF.