Fostul mare fotbalist brazilian Zico a prezentat un program în zece puncte în cadrul candidaturii sale la alegerile pentru președinția FIFA, în februarie 2016, program axat pe transparență și democrație.
Printre propunerile prezentate pe site-ul zicofifa.com se numără lărgirea colegiului electiv pentru președinția FIFA, prin introducerea familiilor fotbalului (jucători, foști jucători, antrenori, ziariști, cluburi, suporteri etc.), și modificarea procesului de alcătuire a comitetului executiv.
Fostul număr 10 al Selecao din anii 1980 militează și în favoarea unei folosiri mai intense a tehnologiei pentru arbitraj și pentru transmiterea pe internet a meciurilor ignorate de piața drepturilor TV.
"Aș dori ca aceste zece puncte să fie dezbătute și îmbunătățite pe rețelele sociale", a afirmat Zico într-o înregistrare, propunându-le internauților o campanie participativă.
În această săptămână, Zico i-a invitat pe ceilalți potențiali candidați la o dezbatere publică despre problemele forului fotbalistic mondial.
Actualul antrenor al echipei indiene FC Goa poate conta pe sprijinul Confederației braziliene (CBF), însă mai are nevoie de susținerea altor patru federații pentru a deveni oficial candidat la șefia FIFA.
Ceilalți candidați declarați sunt președintele UEFA, francezul Michel Platini, considerat favorit, miliardarul sud-coreean, fost vicepreședinte al FIFA, Chung Mong-joon, președintele federației liberiene, Musa Bility, precum și pe foștii căpitani ai naționalelor din Trinidad-Tobago, David Nakhid, și Nigeria, Segun Odegbami.
FIFA îl va alege pe 26 februarie 2016 pe urmașul Joseph Blatter,care a demisionat în urma unui ampul scandal de corupție ce a lovit forul pe care-l conduce.