Tehnicianul echipei Astra Giurgiu, Marius Şumudică, a declarat, după meciul cu Dinamo, scor 1-0, că publicul a asistat la o "lecţie de fotbal deschisă", însă a menţionat că nu este "naşul" dinamoviştilor, el adăugând că Mircea Rednic este unul dintre cei mai buni antrenori ai României.
"Sunt bucuros de atitudinea echipei mele, de agresivitatea şi de dorinţa de a învinge. Astăzi am apărut din respect pentru dumneavoastră în costum şi am dat şi puţin din burtică jos. Văd că mi-a purtat noroc, dar am avut în geantă şi acel tricou, care chiar dacă se decolorase mirosea frumos şi mi-a purtat întotdeauna noroc (referire la faptul că Mirel Rădoi l-a ironizat zilele trecute spunând că are un singur tricou decolorat, la care îşi ridică gulerul)
. Azi a fost o lecţie de fotbal deschisă, dar nu sunt naşul lui Dinamo, Rednic e unul dintre cei mai buni antrenori ai acestei ţări. Jucătorii au demonstrat că au caracter. Sper să se rezolve cât mai repede aceste probleme şi să demonstrăm că suntem o echipă care se bate la titlu. Să faci 27 de puncte în aceste condiţii este foarte greu. Noi cred că am depăşit pe Dinamo la capitolul experienţă. Ar fi fost frustrant să nu dăm gol azi pentru că am jucat un fotbal de bună calitate", a spus Şumudică.
Tehnicianul a precizat că a fost ideea sa ca jucătorii Astrei să afişeze un banner în memoria lui Cătălin Hâldan:
"A fost ideea mea să facem acel banner pentru acest om care a plecat mult prea devreme dintre noi. De fiecare dată când merg la biserică una dintre cele şapte lumânări pe care le aprind este pentru Cătălin Hâldan. Am văzut gestul lui Totti, care a dus o coroană pentru un suporter şi am luat exemplul, am vrut să fim şi noi alături de spectacolul incredibil al celor de la Dinamo".
Marius Şumudică a menţionat că Astra va jucat un meci amical cu Ludogoreţ, dar nu crede că se pune problema ca Budescu să plece la această grupare.
"Vom juca un meci amical vineri la Ludogoreţ, dar nu cred că se pune problema ca Budescu să plece la ei. Poate doar să bage adânc mâna în buzunar. Noi ne batem la primele trei locuri şi nu cred că patronul va fi de acord. Nu pot să plec dacă nu se rezolvă problemele pe care le avem, pentru că ar trebui să dau 150.000 de euro şi dacă mă dau afară să primesc 150.000 de euro. Ce să fac? Să-mi vând casa?", a spus Şumudică.
Formaţia Dinamo a fost învinsă, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (0-0) de echipa Astra Giurgiu, într-un meci din
etapa a 13-a a Ligii 1, joc la care a fost omagiat Cătălin Hâldan, căpitanul dinamovist care a decedat în urmă cu 15 ani.
Golul a fost marcat de Filipe Teixeira, în minutul 83.