Manager tehnic al echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, după meciul cu Astra Giurgiu, scor 1-2, că formaţia sa a pierdut din cauza lipsei de experienţă.
"Nu am fost suficient de lucizi astfel încât să materializăm avantajul de pe tabela de marcaj. Nu am fost relaxaţi, au fost nişte momente mai bine gestionate de ei. Aici s-a văzut experienţa lor. Trebuie să privim înainte, ne aşteaptă meciuri grele, sperăm să fim mai buni. Despre titlu se poate discuta din iarnă. Noi nu suntem la titlu, noi muncim, vrem să facem mereu meciuri mai bune. Suntem o echipă cu mulţi jucători noi", a spus Hagi.
Fostul mare internaţional Gică Popescu a fost eliberat în această săptămână şi există o serie de indicii că acesta i se va alătura lui Hagi în proiectul "Viitorul".
"Mă bucur că Gică Popescu e lângă familie. E un om de fotbal, vom vedea pe viitor ce va fi", a adăugat "Regele".
Formaţia Astra Giurgiu a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa FC Viitorul, într-un meci din
etapa a 17-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Florin Tănase (30) pentru gazde şi Daniel Niculae (60) şi William De Amorim (86) pentru oaspeţi.