Copenhaga găzduieşte astăzi, de la ora 21:45, a doua manşă a barajului de calificare la Euro 2016, dintre Danemarca şi Suedia. În urmă cu trei zile, scorul a fost 2-1 pentru suedezi, la Solna. Danezii au arătat însă în repriza a doua un joc ofensiv deosebit, iar calificarea stă sub semnul întrebării până la finalul celor 90 de minute de astăzi. Sau poate 120.
Înainte de meciul de la Solna de sâmbătă, Suedia şi Danemarca se confruntaseră ultima dată în 2014, când în Danemarca s-a terminat 1+0 pentru gazde. Dacă s-ar înregistra astăzi acelaşi scor, danezii ar merge la Euro.
Nouătiţile în tabăra danezilor faţă de meciul tur este cuplul de mijlocaşi Krohn-Dehli.Dar sunt şi alţi doi jucători care astăzi ar putea evolua ca titulari. Este vorba de autorul golului de la Solna, unul foarte important, Jorgensen şi tînărul Hojbjerg, care a intrat foarte bine în meci din postura de rezervă. În atac, este confirmată prezenţa lui Bendtner.
De partea cealaltă, pentru suedezi, este un meci deosebit de important. În primul rând este ultimul tren al lui Ibrahimovic spre un turneu final (la Mondialul din Rusia din 2018 va avea 37 de ani), dar şi pentru selecţionerul Hamren, care probabil ar fi demis în cazul unui eşec. Selecţionerul Suediei are ceva probleme în defensivă, pentru că Antonsson s-a accidentat, iar fundaşul stânga Olsson este incert.
Suedia va fi aşezată cel mai probabil într-un clasic 4-4-4, iar Danemarca va sta în teren după aşezarea 4-4-1-1.
Echipele probabile:
Danemarca: Schmeichel; Jacobsen, Kjær, Agger, Durmisi; Eriksen, Kvist, Højbjerg, Krohn-Dehli; Jørgensen; Bendtner.
Suedia: Isaksson; Lustig, Granqvist, Johansson, Olsson; Durmaz, Lewicki, Källström, Forsberg; Berg, Ibrahimović.
RomanianSoccer