Sârbul Dusan Bajevic a fost numit în funcţia de antrenor al echipei de fotbal AEK Atena, pe care a mai antrenat-o de două ori în trecut, a anunţat gruparea elenă, citată de agenţia Reuters.
AEK a precizat, pe site-ul său oficial, că Bajevic a condus antrenamentul de joi al echipei din capitala Greciei, însă detaliile contractului tehnicianului în vârstă de 59 ani nu au fost dezvăluite.
Conducerea clubului AEK Atena l-a concediat luni pe tehnicianul grec Giorgios Donis, la doar şase luni după numirea acestuia în funcţie, ca urmare a prestaţiilor slabe din acest sezon. AEK ocupă în acest moment doar locul 5 în campionatul grec, la opt puncte de lidera Olympiakos Pireu.
Bajevic a pregătit-o pentru prima oară pe AEK între 1988 şi 1996, ajutând-o să cucerească patru titluri de campioană, precum şi Cupa Greciei. El i-a înfuriat, însă, pe suporteri după ce părăsit clubul, acceptând oferta rivalei Olympiakos. Sârbul a revenit, apoi, în anul 2002, însă nu a mai reuşit să câştige niciun trofeu, decizând să renunţe la funcţie după doi ani, în urma protestelor repetate ale fanilor, care nu l-au iertat pentru plecarea la gruparea din Pireu.