În cadrul pregătirilor pentru meciul din ultima etapă a turului, cu FC Botoşani, fotbaliştii pregătiţi de Marian Pană au susţinut sâmbătă pe "Areni" un meci şcoală în compania echipei de juniori a clubului. Sucevenii au exersat cu acest prilej unele scheme de joc şi au căutat formula de echipă cea mai potrivită în perspectiva confruntării din 29 noiembrie.
O veste bună este revenirea pe gazon a lui Dorel Bernard, care pare refăcut complet după accidentarea la umăr care l-a ţinut departe de teren vreme de 5 săptămâni. Nu la fel de bine a decurs însă recuperarea colegului de linie a lui Bernard, Constantin Ungureanu. Chiar dacă a stat pe bară mai bine de două luni, fundaşul în vârstă de 28 de ani resimte încă dureri la muşchii coapsei şi are şanse foarte mici să fie recuperat până la partida cu FC Botoşani de la sfârşitul acestei săptămâni.
Cotolan iar şi-a lăsat echipa la greu
Un caz aparte este cel al fundaşului dreapta Bogdan Cotolan
(foto). După ce a plecat şi a revenit la echipă de mai multe ori în acest tur de campionat, invocând fel de fel de probleme personale, fotbalistul împrumutat la începutul sezonului de la FC Vaslui i-a anunţat pe oficialii Cetăţii că nu se simte în stare să evolueze în partida de la Botoşani. "
A venit şi mi-a zis că nu poate să mai rămână la echipă, pentru că are nu ştiu ce probleme. Am încercat să-l conving să nu plece, încercând să-i explic că în conjunctura actuală avem mare nevoie de ajutorul lui. Nu a ţinut însă cont de rugăminţile mele, motivând că trebuie să-şi rezolve unele probleme care nu suportă amânare. Daca ne-a lăsat cu buza umflată acum, când ne este cel mai greu, este de la sine înţeles că Bogdan Cotolan nu mai are ce căuta vreodată la Suceava", a declarat Marian Pană.
Gabriel Toderaşcu