În anul 2002, o plângere pentru deturnare de fonduri a fost depusă împotriva președintelui FIFA, Joseph Blatter, de către 11 membri ai comitetului executiv al Federației Internaționale de Fotbal, care au retras-o apoi determinând justiția elvețiană să renunțe la rândul ei la judecarea plângerii.
Pe 10 mai 2002, 11 membri ai Comitetului executiv, dintre care cinci din cei șapte vicepreședinți ai FIFA, au depus o plângere împotriva lui Blatter în fața justiției elvețiene, instanța mondială a fotbalului având sediul la Zürich.
Printre aceștia, suedezul Lennart Johansson, președintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), și camerunezul Issa Hayatou, președintele CAF (Confederației africane de fotbal). În prezent, Hayatou este președintele interimar al FIFA ca urmare a suspendării lui Blatter. Dar la acea vreme, el era unicul rival al elvețianului pentru alegerile la președinția forului mondial, ce au avut loc la Seul pe 29 mai 2002.
Plângerea depusă s-a bazat pe un raport întocmit de elvețianul Michel Zen Ruffinen, pe atunci secretar general al FIFA, avocatul denunțând nereguli în gestionarea finanțelor, fapte de corupție și manipulare a bilanțurilor contabile.
Dar pe 29 mai 2002, Blatter a fost reales la cârma fotbalului mondial pentru un al doilea mandat, iar apoi și-a reglat conturile cu Zen Ruffinen, acesta fiind obligat să plece de la FIFA pe 4 iulie, după Cupa Mondială din 2002 din Coreea de Sud și Japonia.