Comisia de Disciplină a FRF l-a sancţionat, miercuri, pe antrenorul formaţiei Pandurii Târgu-Jiu, Sorin Cârţu, cu două etape de suspendare şi cu o penalitate financiară de 3.200 de lei pentru eliminarea din incinta terenului la meciul cu CFR Cluj. Tehnicianul a fost trimis în tribună la partida de pe teren propriu cu CFR Cluj (scor 2-1), în urma injuriilor aduse arbitrului asistent Octavian Şovre.
Cârţu a fost trimis în tribună constant la ultimele trei meciuri de pe teren propriu ale echipei Pandurii, cele cu FC Vaslui, Gloria Bistriţa şi CFR Cluj, în deplasare fiind suspendat la partidele cu Poli Iaşi şi cu Universitatea Craiova din Cupa României. Cârţu a stat pe banca echipei Pandurii pe toată durata jocului doar la partidele cu Rapid, Universitatea Craiova şi Farul Constanţa.
Sorin Cârţu a declarat că nu se aştepta să fie suspendat de Comisia de Disciplină a FRF în urma eliminării sale de la meciul cu CFR Cluj: "
Nu mă aşteptam să fiu suspendat. E foarte important ceea ce au spus şi ceilalţi care au fost la meci şi observatorul, pentru că nu numai arbitrul decide. A fost şi observator de joc acolo şi poate că el nu a auzit deşi era acolo, dar arbitrul a auzit de la peste 20 de metri de mine! O tribună întreagă striga şi urla şi el m-a auzit doar pe mine că am înjurat? Păi fac cu oricine un experiment să vedem dacă mă aude. Şi să şi redea exact ceea ce spun. A citit pe buze? Nu este adevărat ceea ce s-a scris în raportul de joc. Mi-e imposibil să cred că cineva poate auzi când 2000 de oameni strigă în spate şi sare toată banca să conteste decizia şi tu vezi pe unul singur dintre toţi, îl vezi pe Cârţu că a înjurat sau că a protestat. Nu cred că poate cineva să înţeleagă aceşti arbitri".
Tot miercuri, Comisia de Disciplină a mai decis: sancţionarea antrenorului echipei Progresul, Marius Şumudică, cu două etape de suspendare şi penalitate financiară 2.140 lei pentru injurii adresate arbitrului jocului de pe teren propriu cu FCM Bacău; sancţionarea antrenorului formaţiei Ceahlăul Piatra Neamţ, Florin Marin, cu două etape şi 2.140 lei amendă pentru eliminarea din incinta terenului de joc, la partida din deplasare cu FC Ploieşti; sancţionarea preşedintelui clubului FC Bihor, Alexandru Toth, cu o lună de suspendare şi 6.000 lei penalitate financiară pentru injurii aduse brigăzii de arbitri la partida de pe teren propriu cu Internaţional Curtea de Argeş.
Mediafax