Mijlocaşul englez Jeffrey Monakana şi fundaşul bulgar Venelin Filipov au fost achiziţionaţi de echipa FC Voluntari şi se află sub comanda antrenorului Gheorghe Mulţescu în stagiul de pregătire din Antalya, a anunţat Lucian Ionescu, directorul de imagine al clubului din Liga 1.
Jeffrey Monakana, în vârstă de 22 de ani, a fost achiziţionat de la formaţia Brighton & Hove Albion, din liga a doua engleză, şi a semnat un contract până la finalul actualului sezon, cu drept de prelungire.
Venelin Filipov, în vârstă de 25 de ani, evoluează pe postul de fundaş dreapta şi a fost transferat de la echipa Beroe Stara Zagora.