Formaţia ACS Poli Timişoara a învins, marţi, cu scorul de 3-1, echipa Naţional Sebiş, într-un meci de pregătire, informează site-ul oficial al grupării bănăţene.
Potrivit sursei citate, în acest meci au fost testaţi mai mulţi juniori din centrul juvenil, dar şi mijlocaşii Igor Jugović (croat, ultima dată la Sheriff Tiraspol) şi Alin Ignea (ex FCM Baia-Mare), asupra situaţiei lor urmând să se ia o decizie în cel mai scurt timp.
Joi dimineaţă, echipa va pleca în cantonamentul din Antalya, programat a se desfăşura între 21 ianuarie şi 2 februarie.