Șeicul Salman bin Ebrahim Al Khalifa este unul dintre cei cinci candidați care aspiră la postul de președinte al FIFA, cu prilejul alegerilor programate vineri 26 februarie la Zürich.
Născut pe 2 noiembrie 1965 în Bahrain, șeicul Salman este membru al familiei regale a emiratului. A absolvit universitatea din Bahrain în 1992 și este licențiat în literatură engleză și istorie. În 1998, el a devenit vicepreședinte al federației de fotbal a țării sale, iar în 2002 a fost ales președinte. Șeicul Salman a câștigat alegerile la președinția Confederației asiatice (AFC) în 2013 și a devenit membru al Comitetului Executiv al FIFA. El a operat imediat câteva modificări în statutul AFC, astfel că Prințul Ali al Iordaniei și-a pierdut locul de reprezentant al Asiei în Comitetul Executiv al FIFA. Aceste manevre politice au declanșat o relație tensionată între cei doi, ambii candidați la președinția FIFA.
Diverse organizații de apărare a drepturilor omului l-au acuzat că a condus o comisie care a identificat și sancționat sportivii implicați în demonstrațiile pro-democratice desfășurate în ''Primăvara arabă'' din 2011, mulți dintre ei ajungând în închisoare. Șeicul Salman a respins categoric aceste acuzații pe durata întregii sale campanii pentru președinția FIFA, pe care le-a descris ca ''minciuni urâte și false, repetate mereu și mereu''.
În ianuarie 2016, șeicul Salman a semnat un memorandum cu Confederația africană și a obținut promisiunea unei susțineri la alegerile din 26 februarie, chiar dacă exista în cursă un candidat al Africii, Tokyo Sexwale.
În programul său electoral, șeicul Salman propune împărțirea FIFA în două entități, una care se ocupă de partea comercială și financiară, iar cealaltă de dezvoltarea fotbalului și gestionarea tuturor competițiilor de sub umbrela FIFA. Dacă va fi ales, șeicul Salman a promis că va avea mai mult un rol de ambasador, decât unul executiv.
Casa de pariuri William Hill îl vede favorit la alegeri pe șeicul Salman cu o cotă de 15-8.