Fostul președinte al FIFA, Joseph Blatter, s-a declarat "foarte surprins" de percheziția efectuată marți la sediul Federației franceze de fotbal (FFF), în legătură cu ancheta care îl vizează pe elvețian și care este implicat și francezul Michel Platini.
"Sunt foarte surprins de acest lucru, pentru simplu motiv că cele 2 milioane de franci elvețieni pe care FIFA i-a vărsat lui Michel Platini, în cadrul unui contract verbal care exista între Michel Platini și mine, nu au fost vărsați nici către FFF și nici către UEFA, ci într-un cont privat al lui Michel Platini, într-o bancă elvețiană", a declarat Blatter.
De altfel, chiar acea bancă elvețiană a fost cea care a dezvăluit existența acestui vărsământ și a informat, "la momentul respectiv", autoritățile financiare elvețiene, deoarece "atunci când o persoană privată primește 2 milioane, există o alarmă care sună", a adăugat fostul conducător al forului fotbalistic mondial
Cu ocazia percheziției de la sediul FFF, efectuată de autoritățile franceze, au fost confiscate documente în legătură cu ancheta din Elveția care îl vizează pe Blatter, a anunțat miercuri justiția elvețiană.
Michel Platini a lucrat pentru FIFA, de la Paris, între 1999 și 2002. El a beneficiat de ajutorul a doi colaboratori, Odile Lanceau și Alain Leiblang, remunerați de asemenea de către FIFA.
"Aceste contracte au existat între FIFA și FFF și între cei doi angajați care au lucrat, Odile Lanceau și Alain Leiblang, pe care FIFA i-a plătit începând din 1999. Însă acest lucru nu are nimic de-a face cu contractul lui Michel Platini", a adăugat Blatter, care va împlini joi 80 de ani.
"Faptul că percheziția a avut loc acum, cred că este o coincidență. Nu cred că Parchetul elvețian s-a gândit că mâine este ziua mea", a comentat elvețianul, dezvăluit că își va sărbători ziua de naștere alături de familie.