Fundașul spaniol Gerard Piqué a plătit în sezonul 2015-2016 cele mai multe amenzi pentru încălcarea codului disciplinar de la FC Barcelona, cu un total de 6.200 euro, relatează presa spaniolă.
Codul disciplinar prevede amenzi pentru întârzierea la antrenamente și la meciuri. O prima întârziere la antrenament este sancționată cu 200 euro, a doua abatere se sancționează cu 400 euro, iar următoarele dublează suma anterioară. Înaintea unui meci, jucătorii sunt convocați, la stadion, cu o oră jumătate înaintea fluierului de debut. Prima întârziere implică o amendă de 400 euro, a doua abatere este sancționată cu 1600 euro, iar la următoarele suma se multiplică de 4 ori.
Conform situației la zi a amenzilor, Piqué ocupă primul loc în acest sezon cu 6.200 euro, urmat de Neymar 1200 euro, Adriano 1000 euro și Arda Turan 600 euro. Messi, Iniesta, Suárez, Mascherano, Busquets, se numără printre jucătorii care nu au avut nicio abatere în acest sezon.
Anual, amenzile se cifrează la circa 10.000 euro și banii sunt vărsați unui ONG la alegerea căpitanilor de echipă.