Fostul mare jucător olandez Johan Cruyff, care a murit joi, la 68 de ani, din cauza unui cancer pulmonar, a fost ca "un frate" pentru Franz Beckenbauer, a afirmat pe Twitter legenda fotbalului german.
"Sunt șocat. Johan Cruyff a murit. Nu a fost doar un foarte bun prieten, ci și un frate pentru mine", a scris Beckenbauer, care a fost adversarul lui Cruyff în finala Cupei Mondiale 1974, câștigată de Republica Federală Germania în fața Olandei (2-1).
Unul dintre primii care l-au omagiat pe Cruyff a fost argentinianul Lionel Messi, actuala vedetă a Barcelonei, unul dintre cluburile de care olandezul și-a legat numele. "RIP Johan Cruyff. Moștenirea ta va trăi veșnic", a scris Messi pe Twitter.
Coechipierul său Andres Iniesta a declarat la Barça TV: "Este o zi foarte tristă, nu doar pentru familia Barcei, ci pentru fotbalul mondial și pentru toți cei care au văzut influența avută de un asemenea om asupra fotbalului".
Pep Guardiola, jucătorul lui Cruyff la Barça, apoi continuator al ideilor olandezului, ca antrenor, a scris: "Un geniu, o legendă, omul care a schimbat mentalitatea Barcelonei".
Fostul fundaș olandez Ronald Koeman, al cărui gol a adus Barcelonei prima Ligă a Campionilor, a reacționat pe Twitter: "Profund întristat de moartea celui mai bun antrenor și prieten al meu. Mulțumesc pentru toate. Pentru totdeauna în inimile noastre".
Portughezul Luis Figo, fost mijlocaș al Barcelonei, a scris: "A fost primul meui antrenor în străinătate, unul dintre cei mai buni pe care i-am avut. Un om foarte important în cariera mea. E o pierdere uriașă".
Sepp Blatter, fostul președinte al FIFA, a declarat pentru AFP: "Johan Cruyff a adus fotbalului o tușă unică, pe care unii încearcă s-o copieze".
"Sunt foarte afectat. A fost o personalitate extraordinară care împreună cu Rinus Michels a introdus fotbalul total", a adăugat Blatter, potrivit căruia Cruyff "va lipsi fotbalului".
Actualul președinte al FIFA, Gianni Infantino, a estimat într-un comunicat că olandezul "a fost un jucător magnific, unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului", care "a marcat pentru totdeauna istoria" acestui sport.
Cruyff a fost un "simbol al eleganței" și "o inspirație și o sursă de admirație pentru suporteri", a afirmat Infantino.
Naționala Franței, adversară a României la Euro 2016, care vineri întâlnește Olanda la Amsterdam, într-un meci amical, a salutat pe pagina sa oficială memoria celui dispărut: "La revedere unei legende a fotbalului olandez și mondial. Meciul de mâine va avea o savoare particulară".