Starul argentinian Lionel Messi a generat fără să vrea o controversă în Egipt, din cauza unui gest de solidaritate, care a fost privit însă ca o insultă la adresa acestei țări, informează presa iberică.
Atacantul Barcelonei a anunțat, în cursul unui interviu acordat postului egiptean de televiziune MBC, că oferă o pereche de ghete pentru a fi vândute la licitație în scop caritabil.
Gestul său a fost considerat însă o insultă la adresa Egiptului, în condițiile în care încălțămintea simbolizează lipsa de respect în lumea arabă.
Fotbalistul a fost criticat dur de parlamentarul egiptean Said Hasasin, care și-a scos pantofii în direct, în cursul programului său de televiziune, pentru a-i da astfel o replică lui Messi.
"Nu am fost niciodată atât de umiliți în șase mii de ani de civilizație. Te lovesc cu pantofii, Messi", a spus Hasasin, adăugând: "Acesta este pantoful meu, îl donez Argentinei".
Azmy Megahed, purtătorul de cuvânt al Federației egiptene de fotbal, s-a arătat la rândul său contrariat de inițiativa decarului Barcelonei, recomandându-i lui Messi să-și doneze ghetele țării sale, pentru că "Argentina este plină de săraci".