Internaționalul spaniol Fernando Torres, atacantul lui Atlético Madrid, eliminat de pe teren în partida cu FC Barcelona, din prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, la zece minute după ce a marcat unicul gol al echipei sale, a afirmată că a avut parte de "una dintre cele mai rele zile" din cariera sa de fotbalist.
"Pe plan personal sunt extrem de trist și mă simt foarte responsabil. Cu 11 jucători pe teren lucrurile ar fi stat altfel pentru Atlético. Este o situație complicată pentru mine și una dintre cele mai rele zile ca fotbalist", a declarat Torres la finalul jocului de pe Camp Nou, câștigat de Barça cu 2-1, grație "dublei" uruguayanului Luis Suárez.
Referindu-se la motivele eliminării sale, atacantul lui Atlético Madrid a spus: "Sunt două faze la care se putea arăta cartonașul galben sau nu. Rușinos este încă faptul că UEFA este mai preocupată de alegerea tricourilor decât de a pune un arbitru care să se ridice la înălțimea unei partide de Champions League cum a fost aceasta".