VIDEO | Daniel Mogosanu: Intalnim Petrolul, o echipa care arata bine dupa venirea lui Jerry Gane
La conferința de presă din această după-amiază, directorul tehnic al CS Universităţii Craiova, Daniel Mogoșanu, a prefațat meciul cu Petrolul Ploieşti. "Ne dorim să schimbăm bilanțul nostru în meciurile din deplasare odată cu acest joc. Întâlnim Petrolul, o echipă care arată bine după venirea lui Jerry Gane. O echipă care construiește, aduce bine mingea în fața porții. În ultimele două deplasări am câștigat la Ploiești și îmi doresc să menținem această statistică pozitivă. Mai ales că o victorie cu Petrolul ne ține în lupta pentru Europa. Oricum, nu ne gândim acum la cupele europene, trebuie să rămânem rezervați, capacitați și concentrați pe fiecare etapă și astfel să câștigăm cât mai multe puncte. În opinia mea următoarele trei meciuri sunt cruciale, ele vor decide direcțiile tuturor echipelor din play-out. Pentru jocul de mâine nu-i vom avea la dispoziție pe Bancu, suspendat, și pe Mateiu, care se află încă în program de recuperare și, potrivit celor discutate cu staff-ul medical, va fi apt sută la sută după partida cu Voluntari", a declarat Daniel Mogoșanu.
Meciul Petrolul Ploieşti - CS Universitatea Craiova din etapa a 7-a play-out a Ligii 1, va avea loc vineri, 15 aprilie 2016, pe stadionul "Ilie Oană", de la ora: 20:30.
Universitatea Craiova, eliminată din Europa League după un penalty repetat în prelungiri
Universitatea Craiova va continua aventura europeană în Conference League, după ce...
Universitatea Craiova a învins FC Voluntari cu 3-1 într-un meci cu trei lovituri de pedeapsă
Universitatea Craiova s-a impus cu 3-1 în fața formației FC Voluntari, într-o partidă în care...
Filipe Coelho păstrează încrederea după remiza cu FC Ararat-Armenia. "Cred că șansele sunt 50-50"
Universitatea Craiova nu a reușit să obțină victoria...
Universitatea Craiova, remiză cu FC Ararat-Armenia în Bănie
Universitatea Craiova și FC Ararat-Armenia au încheiat la egalitate, scor 1-1, joi seara, pe stadionul "Ion Oblemenco",...
Universitatea Craiova a învins KuPS Kuopio și s-a calificat în play-off-ul Europa League
Universitatea Craiova s-a calificat în play-off-ul Europa League după victoria cu 2-1 obținută în...
Universitatea Craiova, învinsă pe teren propriu de FC Argeș. Piteștenii au urcat pe primul loc!
Universitatea Craiova a suferit prima înfrângere din actuala ediție a Superligii României,...
Juraj Badelj pleacă de la Universitatea Craiova și semnează cu Aris Limassol până în 2031
Aris Limassol a oficializat transferul fundașului central Juraj Badelj de la Universitatea Craiova....
Universitatea Craiova, remiză în Finlanda. Calificarea se decide în Bănie
Universitatea Craiova a încheiat la egalitate prima confruntare cu KuPS Kuopio, scor 1-1, joi seară, pe stadionul...
Universitatea Craiova va avea parte de o provocare suplimentară în Finlanda, unde o va întâlni pe Kuopion Palloseura pe un teren cu gazon sintetic. Suprafața de joc de la Kuopio poate schimba...
Universitatea Craiova a făcut spectacol cu Petrolul Ploiești și s-a impus cu 4-0, sâmbătă seara, pe teren propriu, în etapa a treia a Superligii. Steven Nsimba a reușit o dublă, în timp...
Universitatea Craiova, eliminată din Liga Campionilor după un thriller cu Levski Sofia. Oltenii continuă în Europa League
Universitatea Craiova a ratat calificarea în turul al treilea...
Alessandro Caparco
Italia
43 ani
Bernard Onanga Itoua
Congo
38 ani
Bismarck
Brazilia
57 ani
Bora Milutinović
Serbia
82 ani
Darko Pančev
Macedonia
61 ani
Doru Dudiță
România
49 ani
Dragoș Grigore
România
40 ani
Emre Belözoğlu
Turcia
46 ani
Gabriel Caramarin
România
49 ani
Gabriel Milito
Argentina
46 ani
GENOA 1893
Italia
133 ani
Georgi Sarmov
Bulgaria
41 ani
Gökhan Zan
Turcia
45 ani
Javad Nekounam
Iran
46 ani
Jean-Jacques Tizié
Coasta de Fildeș
54 ani
Marcel Desailly
Franța
58 ani
Marco Osório
Portugalia
47 ani
Mehmet Topuz
Turcia
43 ani
Rabie Yassin
Egipt
66 ani
Rafinha
Brazilia
41 ani
Raúl Albentosa
Spania
38 ani
REAL SOCIEDAD
Spania
117 ani
Tomáš Skuhravý
Cehia
61 ani