Alicia Keys va canta in deschiderea finalei Ligii Campionilor la fotbal
Cântăreața americană Alicia Keys va cânta în deschiderea finalei Ligii Campionilor la fotbal din 28 mai de la Milano, a anunțat miercuri UEFA, premieră organizată după modelul Superbowl.
Solista de 35 de ani care a vândut peste 30 de milioane de albume în întreaga lume va cânta în cadrul unui eveniment transmis în peste 220 de țări, a precizat Uniunea europeană de fotbal. "Pentru prima oară în istoria ei, finala Ligii Campionilor va fi precedată de un concert live în cadrul ceremoniei de deschidere", a adăugat UEFA.
"Sunt nerăbdătoare să împărtășesc noile cântece spectatorilor de la finala Ligii Campionilor, eveniment sărbătorit în lumea întreagă", a afirmat artista americană, citată în comunicatul Uniunii.
Cele două echipe finaliste ale Ligii Campionilor vor fi cunoscute săptămâna viitoare, după returul semifinalelor. Marți, Real Madrid a încheiat în deplasare la egalitate (0-0) cu Manchester City, iar miercuri seară Atlético Madrid va disputa acasă meciul cu Bayern München.
Chivu pregătește o Inter schimbată pentru duelul cu Șahtior. Provedel ar putea debuta
Portarul venit de la Lazio este așteptat între buturi, în timp ce antrenorul...
Record negru pentru Italia în Champions League. Toate cele 4 echipe au pierdut
Como, Napoli, Inter și Roma au încheiat aceeași etapă cu înfrângeri....
Chivu: „Liga Campionilor nu se cumpără cu bani. Bastoni este o comoară a Italiei și nu trebuie să demonstreze nimic”
Cristian Chivu a vorbit despre ambițiile lui Inter...
Liga Campionilor a revenit în forță, cu 69 de goluri, rezultate spectaculoase și câteva surprize importante încă din etapa inaugurală. Marile favorite și-au confirmat în general statutul,...
10 meciuri din Champions League pe care nu trebuie să le ratați în sezonul 2026-2027
Champions League este gata să înceapă, iar în faza principală se vor disputa...
Liga Campionilor 2026-2027, etapa 1 - rezultate, marcatori și clasament
Prima etapă a fazei principale din Liga Campionilor s-a desfășurat pe parcursul a 3 zile, de marți până joi, și a...
10 fotbaliști dați uitării care vor reveni în lumina reflectoarelor în Liga Campionilor
Liga Campionilor este scena pe care strălucesc cele mai mari vedete ale fotbalului mondial. Kylian...
De la „Bunica mea ar fi alergat mai mult decât tine” la profeția despre Robben. Cele 5 momente care au definit relația dintre Chivu și Mourinho
Cristian Chivu revine pe „Santiago...
Vedete fără contract care încă pot fi transferate după închiderea perioadei de mercato
Perioada de transferuri s-a încheiat, însă cluburile care nu au reușit să acopere toate posturile...
Cele mai dureroase șapte eșecuri europene ale lui Celtic după anul 2000
Umilința suferită în fața lui LASK a intrat direct în istoria neagră a lui Celtic. Formația din...
Paris Saint-Germain a câștigat din nou Supercupa Europei, după 2-1 cu Aston Villa
Paris Saint-Germain și-a adjudecat Supercupa Europei pentru al doilea an consecutiv, după ce a învins-o...
Abbe Ibrahim
Togo
40 ani
Abdoul Yoda
Coasta de Fildeș
38 ani
Almamy Doumbia
Camerun
43 ani
C-tin Moldoveanu
România
83 ani
Claudiu Pascariu
România
38 ani
Cristian Dulca
România
54 ani
Daniele Mannini
Italia
43 ani
Daniele Padelli
Italia
41 ani
Darron Gibson
Irlanda
39 ani
Deon Burton
Jamaica
50 ani
Dominique Herr
Elveția
61 ani
Elías Figueroa
Uruguay
80 ani
Gheorghe Mărginean
România
54 ani
Ionuț Plămadă
România
37 ani
Iván Ramis
Spania
42 ani
John Sivebæk
Danemarca
65 ani
Lionel Charbonnier
Franța
60 ani
Marco Faraoni
Italia
35 ani
Marius Constantin
România
42 ani
Marius Gotea
România
37 ani
Mickaël Tavares
Senegal
44 ani
Mihai Tararache
România
49 ani
Nathan Craig
Țara Galilor
35 ani
Oleg Salenko
Ucraina
57 ani
Rodolfo Bodipo
Spania
49 ani
Roger Espinoza
Honduras
40 ani
Russell Anderson
Scoția
48 ani
Shaun Wright-Phillips
Anglia
45 ani
Simão Ayres
Brazilia
38 ani
Stanislav Bohush
Ucraina
43 ani
Steve Hodge
Anglia
64 ani
Sulley Muniru
Ghana
34 ani
Sven De Rechter
Belgia
35 ani