VIDEO | Daniel Mogosanu: Echipa din Chiajna a adunat cele mai multe puncte din play-out
La conferința de presă din această după-amiază, directorul tehnic al Universității Craiova, Daniel Mogoșanu a spus că știe care vor fi atuurile "alb-albaștrilor" în duelul cu Concordia Chiajna.
"Am speranța că vom râmâne și după acest joc pe locul întâi. Dar ne așteaptă un joc dificil, echipa din Chiajna a adunat cele mai multe puncte din play-out. Ne aducem aminte și de meciul tur, când ei au avut un singur șut pe spațiul porții, și acela deviat, și ne-au învins cu 1-0, iar noi am avut o multitudine de ocazii. Vom întâlni o echipă care aglomerează foarte mult, va trebui să fim rapizi și intelgenți pentru a câștiga acest joc. Este important că am făcut o partidă bună la Voluntari, în care am avut numeroare ocazii de gol. Ne dorim ca și împotriva celor de la Chiajna să avem un aport ofensiv la fel de bun și să luăm cele trei puncte. Am învățat foarte multe din meciul tur. Mă repet: ne așteaptă o partidă extrem de dificilă împotriva unei echipe ce se închide bine și vom găsi foarte greu spații spre poarta lor. Pentru acest meci nu vom conta pe Straton, dar avem mare încredere în Laurențiu Popescu, cel care a făcut un meci foarte bun la Voluntari, unde a apărat și penalty, fapt care-i va da încredere. Suntem capacitați pe jocul care urmează, deoarece o victorie ne poate duce în partea superioară a clasamentului", a declarat Mogoșanu.
Mijlocașul de bandă al Universității Craiova, Nicușor Bancu, este încrezător că echipa va rămâne pe primul loc și după etapa a opta din play-out-ul Ligii 1. "În tur, Cristi Bălgrădean a făcut un meci senzațional, a fost victoria lui. Acum îmi doresc ca fie eu, fie unul dintre colegii mei să-l învingem și să ne apropiem astfel punctele. Sunt încrezător că vom rămâne pe primul loc după această partidă, mai ales că avem un moral bun. În plus vom juca pe Extensiv, unde în ultima vreme nu ne bate nimeni, de aceea pornim favoriți. Nu mă interesează ce spune domnul Gigi Becali, ci mă interesează să-i fac fericiți pe acești suporteri minunați ai Universității, pe toți cei care au fost mereu alături de mine, inclusiv când am trecut prin momente dificile. Îmi doresc să ajung cu Universitatea cât mai sus în Europa League", a spus Bancu.
Craiova a rezolvat meciul înainte de pauză și a ajuns la 7 puncte în Conference League
Universitatea Craiova a învins-o pe KF Egnatia cu 2-0, joi seară,...
Universitatea Craiova a trecut de FC Botoșani și a ajuns la 7 victorii consecutive în Superliga
Universitatea Craiova și-a continuat seria de succese în campionat, după 2-1 cu FC Botoșani,...
Universitatea Craiova a câștigat cu 3-1 pe terenul formației Inter Club d'Escaldes și a ajuns la 4 puncte în Conference League. La final, Filipe Coelho a apreciat atitudinea echipei,...
Universitatea Craiova a câștigat în Andorra după un start fulgerător și un final cu emoții
Universitatea Craiova a obținut primul succes din actuala fază a Conference League, după ce a...
Oleksandr Romanciuk țintește victoria în Andorra
Universitatea Craiova merge în Andorra cu obiectivul de a obține primul succes în faza principală a Conference...
Filipe Coelho cere concentrare maximă în Andorra. Craiova merge după primele 3 puncte în Conference League
Universitatea Craiova caută prima victorie în faza...
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul cu 2-0 și a ajuns la 8 victorii consecutive
Elisor a deschis scorul, Romanchuk a închis tabela
Universitatea Craiova a...
RomanianSoccer vă propune o nouă călătorie în arhiva fotbalului românesc. O ediție a emisiunii „Nocturna sportivă”, difuzată de TVR2 pe 16 iunie 1997...
Filipe Coelho, mândru de Universitatea Craiova după remiza cu Getafe: "Au reprezentat Craiova și România"
Universitatea Craiova a remizat cu Getafe, scor 1-1, în prima etapă a...
Universitatea Craiova a remizat în Bănie cu Getafe CF, scor 1-1, în Conference League
Oltenii au condus, însă spaniolii au egalat pe final
Universitatea Craiova a încheiat la egalitate,...
Universitatea Craiova a obținut o victorie categorică în fața FCSB, scor 5-0, sâmbătă seara, pe teren propriu, în etapa a 10-a a Superligii României. Oltenii conduceau deja cu 2-0 la...
Adrian Iordache
România
45 ani
Cristián Álvarez
Argentina
41 ani
Cristian Soporan
România
51 ani
Daniel Yeboah
Coasta de Fildeș
42 ani
Daouda Mariko
Coasta de Fildeș
45 ani
David Embé
Camerun
53 ani
Diogo Santos
Portugalia
42 ani
Felix Roth
Germania
39 ani
Gheorghe Mulțescu
România
75 ani
Giuseppe Prestia
Italia
33 ani
Iosif Kovacs
România
105 ani
Ivica Dragutinović
Serbia
51 ani
Jeffrey Bruma
Olanda
35 ani
Karel Brückner
Cehia
87 ani
Lucas Barrios
Paraguay
42 ani
Marco Bizot
Olanda
35 ani
Nicolae Stanciu
România
53 ani
Pedro Reyes
Chile
54 ani
Quim
Portugalia
51 ani
Roberto Boninsegna
Italia
83 ani
Silviu Bălace
România
48 ani
Vladimir Božović
Muntenegru
45 ani
Željko Petrović
Yugoslavia
61 ani