Antrenorul de origine română Ted Dumitru, fost selecționer al Africii de Sud, a încetat din viață joi, la vârsta de 76 de ani, a anunțat Federația sud-africană de fotbal (SAFA) pe site-ul său oficial.
Ted Dumitru a suferind un atac de cord în timp ce se afla într-un centru comercial din Johannesburg, iar paramedicii au încercat fără succes să-l resusciteze.
"Este o zi foarte, foarte tristă în istoria sportului nostru", a declarat președintele SAFA, Danny Joordan, care l-a caracterizat pe Ted Dumitru drept "un gigant al fotbalului sud-african", subliniind contribuția importantă adusă de tehnicianul român la dezvoltarea fotbalului din această țară.
Theodore "Ted" Dumitru, născut la București pe 2 septembrie 1939, a avut o carieră scurtă de jucător, la Sportul Studențesc, înteruptă prematur din cauza accidentărilor. El a debutat ca antrenor la Universitatea Craiova, în 1964, după care a mai pregătit selecționata Under 23 a României (1967-1968), înainte de a pleca peste hotare. El a antrenat apoi echipe din Turcia și Statele Unite și Africa de Sud, țară în care s-a și stabilit ulterior și în care și-a câștigat supranumele de "Master Ted". Ted Dumitru a fost, de asemenea, selecționerul Africii de Sud, Namibiei, Zambiei și Swaziland.