Atacantul Cristiano Ronaldo a reușit o "dublă" pentru selecționata de fotbal a Portugaliei, care s-a impus fără drept de apel, cu scorul de 7-0, în fața reprezentativei Estoniei, miercuri seara la Lisabona, în ultimul meci de pregătire înaintea participării la Euro 2016.
Ronaldo, care a revenit printre titularii naționalei lusitane după mini-vacanța primită în urma disputării finalei Ligii Campionilor cu Real Madrid, a punctat în minutele 36 și 45, fiind apoi înlocuit la pauză cu Nani.
Eroul meciului a fost, însă, Ricardo Quaresma, mijlocașul ofensiv al lui Beșiktaș Istanbul, care a înscris la rândul său două goluri (min.39 și 77), oferind și două pase decisive.
Celelalte goluri au fost marcate de Danilo (min.55), Karol Mets (min.61 - autogol) și Eder (min.80).
Portugalia va evolua în Grupa F la Euro 2016, alături de Austria, Ungaria și Islanda.
Pe Estadio da Luz din Lisabona, în fața a 52.600 de spectatori, au evoluat formațiile:
Portugalia: Rui Patrício - Cedric (Vieirinha, min.45), Jose Fonte, Pepe (Ricardo Carvalho, min.57), Raphael Guerreiro - Danilo (William Carvalho, min.69), Joao Mario (Eder, min.57), Joao Moutinho (Renato Sanches, min.57), Andre Gomes - Cristiano Ronaldo (Nani, min.45), Ricardo Quaresma.
Estonia: Londak - Taijo Teniste, Nikita Baranov, Karol Mets, Ragnar Klavan - Dmitri Kruglov (Pavel Marin, min.65), Ken Kallaste, Aleksandr Dmitrijev (Rauno Sappinen, min.62), Ilja Antonov, Sander Puri; Henri Anier (Konstantin Vassiljev).
Arbitru: Bart Vertenten (Belgia).