Ministrul francez al Afacerilor externe, Jean-Marc Ayrault, a afirmat, cu ocazia unei deplasări în Germania, că suporterii ruși sunt supuși acelorași reguli ca și ceilalți, la Euro 2016, iar "justiția franceză îi tratează în același mod".
"Indiferent de naționalitatea lor, fie că sunt ruși, fie că sunt francezi, britanici sau germani, toți cei care vin (în Franța), vin pentru sărbătoarea fotbalului", a declarat demnitarul francez la Brandenburg an der Havel (estul Germaniei).
"Este valabil pentru ruși, pentru britanici, faptul că justiția franceză îi tratează în același mod. Iar majoritatea dintre ei se comportă pașnic, demn, cu dragoste față de sport. Din nefericire, unii se comportă rău și, din diferite motive, intră într-un proces de violențe pe care noi nu le putem accepta", a subliniat Ayrault.
"Nu este vorba de a polemiza, ci de a nu arăta pe nimeni cu degetul, nicio țară în particular", a insistat ministrul francez, după ce omologul său rus, Serghei Lavrov, a calificat drept "un incident absolut inadmisibil" arestarea a 43 de suporteri ruși aflați în Franța cu ocazia Euro 2016, în cursul zilei de marți.
Moscova l-a convocat pe ambasadorul Franței în Rusia, Jean-Maurice Ripert, pentru a protesta față de aceste interpelări. "Activarea sentimentelor antirusești (pe durata Euro) este susceptibilă să agraveze considerabil atmosfera relațiilor franco-ruse", a amenințat Ministerul rus de Externe după această convocare.
Suporterii ruși "vor fi tratați în respectul față de legile țării noastre, în același mod. Altfel spus, stopând această violență, care este inacceptabilă, și prezentând în fața justiției persoanele implicate. Și, repet încă o dată, cu respectarea legilor noastre precum și pe cele internaționale", a mai spus Jean-Marc Ayrault.