Italia și Germania se vor afla astăzi, de la ora 22:00, față în față, în cel mai interesant sfert de finală de la Euro 2016. Se vor confrunta două selecționate care au câștigat de mai multe ori atât titlul european cât și pe cel mondial.
Italia este neînvinsă contra Germaniei la ultimele opt confruntări de la Campionatele Mondiale și Europene (4 victorii și 4 egaluri). În meciurile din fazele eliminatorii, Italia a ieșit de fiecare dată câștigătoare, de trei ori la Mondiale (1970, 1982 și 2006) și o dată la Campionatul European (2012). Germanii s-au impus la ultimul meci cu "azzurrii", este vorba de un amical jucat pe 29 martie în acest an, cu 4-1, la Munchen. 15 dintre ultimele 18 goluri înscrise între aceste selecționate au venit în repriza a doua (7 dintre ele chiar în prelungiri). Dacă va înscrie ”squadra azzurra”, vom avea al 50-lea gol înscris în meciurile cu Germania.
Germania a ajuns mereu cel puțin în semifinale la ultimele trei turnee finale, din 2006 încoace. Germania a câștigat 14 dintre ultimele 17 meciuri jucate la turneele finale. Dintre celelalte 3 meciuri, 2 s-au încheiat nedecis și a fost consemnat un singur eșec.Germania este încă singura formație care n-a primit gol la Euro 2016.
Ultima dată când nemții reușiseră să nu primească gol în primele patru meciuri de la un turneu final a fost la Mondialul din 1978.
Practic, Germania nu primește gol de 480 de minute jucate efectiv la turneele finale. Ultimul a fost în semifinalele Mondialului brazilian din 2014.
Astăzi, selecționerul Antonio Conte nu se va putea baza pe mijlocașul Daniele de Rossi, accidentat. În locul său, ar putea juca Sturaro. Nici Candreva nu va putea juca. În schimb, selecționerul Joachim Low poate folosi cel mai bun "unsprezece".
De la nemți, dacă vor primi cartonaș galben, nu vor putea juca în semifinale următorii jucători: Boateng, Hummels, Khedira, Kimmich și Ozil. În aceeași situație se găsesc italienii Barzagli, Bonucci, Buffon, Chiellini, De Rossi, De Sciglio, Eder, Insigne, Pellè, Sirigu și Zaza.
Echipele probabile:
Germania (4-2-3-1): Neuer; Kimmich, Boateng, Hummels, Hector; Khedira, Kroos; Ozil, Muller, Draxler; Gomez.
Italia (3-5-2): Buffon; Barzagli, Bonucci, Chiellini; Florenzi, Parolo, Sturaro, Giaccherini, De Sciglio; Eder, Pellè.
RomanianSoccer