Selecţionerul Islandei, Lars Lagerbäck (67 de ani), a sugerat că va lua o pauză de la antrenorat, după ce naţionala sa a fost eliminată în
sferturile Campionatului European din Franţa, la finalul unui meci pierdut cu scorul de 2-5, chiar împotriva ţării organizatoare.
"Aceşti patru ani şi jumătate au fost minunaţi. Poate cu excepţia primelor 45 de minute din meciul cu Franţa, m-am bucurat de fiecare clipă. S-ar putea să mă întorc, însă acum este timpul lui Heimir Hallgrímsson să-şi testeze capacităţile şi să facă deplasările cu echipa naţională", a afirmat Lars Lagerbäck, la finalul meciului pierdut în faţa Franţei, citat de site-ul UEFA.
Cât despre meci, selecţionerul suedez a afirmat:
"Nu ne-am descurcat bine mental, iar în a doua repriză am şi arătat că nu a fost vorba de o problemă fizică. Pe de o parte, am fost naivi şi am făcut greşeli, dar pe de altă parte trebuie să recunoaştem că Franţa a jucat foarte bine. Este o echipă incredibilă. Trebuie să învăţăm din acest meci. Dacă facem o analiză a turneului, este absolut fantastic că am ajuns până în sferturi".
Birkir Bjarnason, marcatorul a două goluri la Euro 2016, dintre care unul în faţa Franţei, a spus:
"Am fost luaţi prin surprindere în prima rerpriză. Francezii au fost prea buni. Nu am făcut cel mai bun joc posibil, dar cred că în a doua repriză am revenit şi am arătat că avem caracter. Nu cred că s-ar fi aşteptat cineva să ajungem până aici. Am făcut un turneu grozav şi, totodată, nişte meciuri bune, mai ales cu Anglia. Trebuie să fim mândri".
Islanda a pierdut meciul jucat cu prima reprezentativă a Franţei, scor 2-5, în sferturile de finală la Euro 2016, iar echipa lui Lars Lagerbäck a părăsit competiţia.