”Stade des Lumieres” din Lyon va găzdui, miercuri, prima semifinală de la Euro 20016. Față în față se vor afla reprezentativele Țării Galilor și Portugaliei. Vorbim despre două selecționate cărora puțini le dădeau șanse să ajungă până aici. Galezilor prin prisma palmaresului deloc impresionant și portughezilor din cauza jocului slab arătat încă din debutul turneului din Franța.
Va fi primul meci oficial între cele două reprezentative, care până acum s-au mai înfruntat doar în trei meciuri amicale. Cele trei partide de pregătire au ”produs” în total 11 goluri. În niciuna dintre partide, galezii nu au reușit să păstreze poarta ”ferecată” și să încheie fără gol primit.
În ceea ce o privește pe Portugalia, aceasta este a 5-a semifinală la Europene din istoria ei, performanță obținută în 7 participări la turneul final. Din 1984 încoace, doar Germania a ajuns de mai multe ori în semifinale decât Portugalia (de 6 ori).
În schimb, Portugalia a jucat în istoria ei 33 de meciuri la Campionatele Europene, mai mult decât oricare altă națională. Cea mai bună performanță a ei rămâne finala jucată în 2004 și pierdută, pe teren propriu, contra Greciei.
De la sosirea pe banca Portugaliei a lui Fernando Santos, această selecționată este neînvinsă (8 victorii și 4 egaluri, în 12 meciuri jucate).
Țara Galilor n-a ajuns niciodată atât de departe la un turneu final, depășindu-și la acest Euro 2016 performanța de la Mondialul din 1958, când a ajuns în sferturile de finală.
Doar Franța (11 goluri) a înscris mai mult decât Țara Galilor (10 g.) la acest turneu final al CE.
Dacă ne gândim la faptul că miercuri s-ar putea ca meciul să se decidă la loviturile de departajare, trebuie spus că Portugalia a reușit la turneele finale ale Campionatului European să meargă mai departe în 3 din cele 4 situații în care a ajuns la ”mâna” penalty-urilor. Doar Germania este mai eficientă (în 6 dăți din 7 s-a calificat după 11 m.)
Singura dată când Portugalia a mai jucat în istoria ei în orașul Lyon a fost chiar la Euro 2016, la meciul cu Ungaria (3-3).
Cristiano Ronaldo este recordmanul absolut al prezențelor la un Campionat European (19 meciuri) și este la o singură reușită distanță de recordul de goluri al lui Michel Platini (9 goluri).
Portugalia (4-1-3-2): Rui Patrício; Cédric Soares, Ricardo Carvalho, Fonte, Eliseu; Danilo Pereira; Renato Sanches, João Moutinho, João Mário; Nanin, Cristiano Ronaldo
Suspendați: William Carvalho
Incerți: Pepe, Cristiano Ronaldo, Guerreiro, André Gomes
Accidentați: -
Țara Galilor (5-3-2): Hennessey; Gunter, Chester, A.Williams, Collins, N.Taylor; Allen, King, Ledley; Bale, Robson-Kanu
Suspendați: Ramsey, Davies
Incerți: -
Accidentați: -
RomanianSoccer