|






























|
Alexandru Bourceanu: Seman cu Gattuso, dar el e de 5 ori mai puternic decat mine
Remarcat de selecţionerul Victor Piţurcă în urma prestaţiilor de la Oţelul, Alexandru Bourceanu a povestit care au fost trăirile sale din timpul meciurilor jucate sub tricolor, cu România B şi cu Steaua, despre asemănarea cu milanezul Gennaro Gattuso, dar şi despre ascensiunea sa: " A fost ceva extraordinar pentru mine această convocare. Sincer să fiu, nu speram, deşi antrenorul Petre Grigoraş mă anunţase cu ceva timp înainte că sînt în atenţiile selecţionerului. Cred că m-am descurcat destul de bine la primele mele meciuri în tricoul naţionalei, deşi nu am evoluat pe postul meu obişnuit. La Oţelul joc la închidere, iar domnul Piţurcă m-a folosit pe banda dreaptă. Însă eu am avantajul că sînt polivalent şi pot evolua oriunde la mijloc".
" Gabi Paraschiv mi-a pus porecla «Gattuso», iar antrenorul Petre Grigoraş a consacrat-o. Ne asemănăm fizic, dar cred că italianul e de 5 ori mai puternic decît mine, de aceea nu pot să spun că e modelul după care mă ghidez. Nu m-am tuns zero ca să arăt precum Gattuso, ci pentru că mi-e mai comod aşa, frizura asta am adoptat-o de pe la 15 ani".
" Când am ajuns la Oţelul, am fost luat în grijă de Gabi Paraschiv. El m-a ajutat să mă integrez mai repede în grup, în 2-3 săptămîni. Sfaturile lui Gabi, atît în plan sportiv, cît şi din alte puncte de vedere. De exemplu, în teren îmi explică unde greşesc şi mă ajută să mă corectez, iar în afara lui îmi explică ce trebuie să fac şi ce să mănînc pentru a rămîne în formă".
Alexandru Bourceanu: "Vreau să rămîn la Galaţi, pentru mine urmează perioada în care trebuie să confirm"
Una dintre revelaţiile acestui tur de campionat, gălăţeanul Alexandru Bourceanu, se simte flatat de complimentele făcute pe adresa sa în ultima perioadă, însă spune că nu se gîndeşte deocamdată să părăsească Oţelul. Modest, mijlocaşul de 23 de ani a mai că returul ediţiei de campionat 2008-2009 va fi testul său de maturitate: " Mă simt flatat de laudele care mi s-au adus, însă pentru mine abia acum începe cea mai grea perioadă, cea în care trebuie să confirm. Următoarele şase luni sînt esenţiale pentru mine. Dacă reuşesc să le trec cu bine, atunci vor apărea oferte cu adevărat serioase pentru mine. Acum sînt deocamdată doar în atenţia cluburilor mari, nu e nimic concret. Cred că declaraţia lui Ilie Balaci, cum că mă vrea la Craiova, a fost cea care a stîrnit interesul pentru mine. Lumea a zis că dacă un fost mare fotbalist mă consideră bun, atunci aşa este. Oricum, eu nu mă gîndesc să plec de la Galaţi, mai vreau să stau aici cel puţin şase luni, să mai acumulez experienţă. Nu am ars etapele niciodată în carieră, pentru că dacă le ardeam, riscam să mă sting. Am avut noroc să aung la Oţelul, unde am profitat de plecările masive de jucători şi aşa am reuşit să prind prima echipă şi să mă impun".
Antonio Robitu
Taguri:
Alexandru Bourceanu
Otelul Galati
Victor Piturca
Gennaro Gattuso
Petre Grigoras
Gabi Paraschiv
» Clasament Liga 1
» Otelul Galati - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Oțelul Galați
Oțelul Galați a renunțat la Stjepan Tomas după eșecul cu Corvinul
SC Oțelul Galați a anunțat, marți, despărțirea de antrenorul croat Stjepan Tomas. Decizia a fost luată de comun acord,...
Rapid a lovit în prelungiri și a plecat cu toate punctele de la Galați
Rapid București a obținut o victorie dramatică pe terenul formației Oțelul Galați, scor 1-0, duminică...
Oțelul Galați a închis etapa cu o victorie în fața lui FC Argeș. João Lameira a înscris golul decisiv
Oțelul Galați a câștigat cu 1-0...
Oțelul Galați a smuls egalul cu Universitatea Craiova după un gol spectaculos marcat în final
Oțelul Galați și Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată...
Oțelul și Dinamo au împărțit punctele la Galați după un meci disputat
Oțelul Galați și Dinamo București au remizat, scor 1-1, vineri seara, pe stadionul...
Oțelul Galați a început cu dreptul noul sezon și a învins CFR Cluj după un final spectaculos
Oțelul Galați a debutat cu o victorie importantă în noua ediție a...
João Paulino a semnat cu Oțelul Galați
Oțelul Galați și-a asigurat serviciile unui nou jucător pentru sezonul 2026-2027. Clubul de la malul Dunării a anunțat oficial transferul...
Oțelul Galați începe reconstrucția lotului. 6 jucători se despart de formația gălățeană
Oțelul a anunțat primele plecări după încheierea sezonului
Oțelul Galați a făcut primele...
Oțelul Galați a obținut o victorie extrem de importantă în fața celor de la Farul Constanța, scor 3-2, sâmbătă seară, în etapa a 8-a din play-out-ul Ligii 1,...
Remiză spectaculoasă la Galați, unde Oțelul Galați și Metaloglobus București au încheiat 2-2, în etapa a 7-a din play-out-ul Ligii 1. Deși moldovenii au dominat startul jocului,...
Oțelul Galați a câștigat la limită confruntarea cu FC UTA Arad, scor 1-0, într-un meci disputat vineri seara, pe teren propriu, în cadrul etapei a 5-a din play-out-ul Ligii 1. Partida a fost...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Andrea De Paola
Italia
36 ani

Angelo Antonazzo
Italia
45 ani
Balázs Borbély
Slovacia
47 ani

Carlos Bonet
Paraguay
49 ani

Cesar Toledo
Paraguay
50 ani
Ciprian Marica
România
41 ani

Dean Bouzanis
Australia
36 ani

Dumitru Botez
România
53 ani
Filipe Teixeira
Portugalia
46 ani
Gabriel Velcovici
România
42 ani
George Șoltuz
România
49 ani
Ivan Martić
Croaţia
36 ani

Jack Collison
Țara Galilor
38 ani

Luis Fernández
Franța
67 ani

Luke Wilkshire
Australia
45 ani

Marcel Maltritz
Germania
48 ani
Marius Croitoru
România
46 ani

Michele Marcolini
Italia
51 ani

Nicolae Badea
România
78 ani

Omar Sívori
Argentina
91 ani

Paul Van Himst
Belgia
83 ani

Roberto Firmino
Brazilia
35 ani

Stefano Lucchini
Italia
46 ani

Tammy Abraham
Anglia
29 ani
|
|
|
|