Incidente au avut loc la finalul meciului FC Viitorul - CS Universitatea Craiova, scor 2-0, din Liga 1, fiind implicaţi fotbaliştii şi stafurile celor două echipe.
Jucătorii echipei craiovene au sărit la bătaie, iar Rambé a vrut să-l lovească pe Gheorghe Hagi, conform imaginilor oferite de Digisport şi Dolcesport.
Portarul Victor Râmniceanu a fost oprit cu greu de coechipieri pentru a nu lovi adversarii.
Arbitrul Radu Petrescu le-a acordat cartonaşe roşii lui Rambé şi lui Râmniceanu.
În momentul în care Hagi şi-a adunat jucătorii la centrul terenului, după fluierul final, Vătăjelu, căpitanul Craiovei, a venit lângă grupul constănţenilor. Prima dată a fost îndepărtat de Răzvan Marin, dar a insistat şi a fost, în cele din urmă, împins chiar de Hagi.
Hagi a ţipat minute în şir la vestiare: "Au ajuns să mă înjure la mine acasă!".
Formaţia FC Viitorul a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa CS Universitatea Craiova, în etapa a 19-a a Ligii 1.
Golurile au fost marcate de Aurelian Chiţu (5) şi Robert Hodorogea (36).