De sãrbãtori, conducerea clubului vrea sã facã o surprizã suporterilor, si sã efectueze primele transferuri din perioada de vacantã. Se pare cã primii care vor veni la Vaslui vor fi Serge Akakpo si Nemanja Milisavijevic.
Chiar în perioada sãrbãtorilor de Crãciun, conducerea grupãrii vasluiene lucreazã la întãrirea echipei. Se pare cã "galben-verzii" doresc sã îi transfere pe Serge Akakpo si Nemanja Milisavijevic, însã deocamdatã nu a fost semnat nici un contract. Serge Akakpo are doar 21 de ani si este jucãtorul celor de la Auxerre, unde evolueazã ca fundas la echipa a doua. Tânãrul fundas, care s-a nãscut în Togo, dar care are si cetãtenie francezã, a jucat si la reprezentativa de tineret a Frantei cu care a câstigat titlul european in 2004. Cea de-a doua posibilã achizitie a "galben-verzilor" este un mijlocas de bandã stângã de 24 de ani, Nemanja Milisavijevic, care este sub contract cu Vardar Skoplje. Antrenorul "galben-verzilor" sperã sã îi aibã la dispozitie în retur pe cei doi jucãtori si anuntã cã va încerca sã mai întãreascã si alte posturi. "În mare parte e rezolvat dar mai sunt de pus la punct câteva detalii si în curând vor fi jucãtorii Vasluiului. Akakpo si Milisavijevic sunt doi fotbalisti de viitor. Mizez pe acesti jucãtori tineri si dornici de performantã. Mai urmãrim si alti jucãtori însã nu este usor sã îi transferi, mai ales pentru cã au preturi foarte mari. Doresc sã echilibrez lotul, atât din punct de vedere valoric cât si numeric", a declarat Viorel Moldovan.
Achizitiile nu se opresc aici...
Fãrã a confirma transferile Akakpo si Milisavijevic, finantatorul "galben-verzilor" a spus cã FC Vaslui va transfera mai multi jucãtori în aceastã perioadã pentru a întãri toate posturile.
Desi nu a confirmat transferurile lui Serge Akakpo si Nemanja Milisavijevic, Adrian Porumboiu a dat de înteles cã cei doi jucãtori vor evolua la Vaslui în acest retur. "Nu pot confirma si nici infirma. Nicãieri nu se face public ceea ce se discutã în interiorul clubului, asa cã nici eu nu pot spune ce discut cu Viorel Moldovan. Ceea ce pot spune este cã vom mai transfera încã un jucãtor foarte important, din strãinãtate, dar si un jucãtor din România. Jucãtorii care vor veni la Vaslui nu vor veni sub formã de împrumut", a declarat finantatorul „galben-verzilor“, care a mai anuntat cã lista transferurilor nu se va închide aici. "Suntem în discutii cu Curtean si Deac. Sper sã reusim sã aducem mãcar pe unul din cei doi, iar dacã nu, ne vom orienta spre alte piete. Trebuie sã întãrim toate posturile unde credem noi cã este nevoie. Avem un lot valoros dar ne trebuie sã avem si rezerve de acelasi nivel, dacã nu vrem sã pãtim ca în acest tur, când, dupã accidentarea celor doi fundasi centrali nu am mai dat acelasi randament", a conchis Adrian Porumboiu.
Adevărul de Vaslui