Atacantul Adrian Anca a declarat că echipa Gloria Bistriţa merită să fie mult mai sus în clasamentul Ligii I de fotbal decât locul 12, ocupat la finalul turului.
"E loc şi de mai bine. Am avut ghinion, au fost destule meciuri în care am pierdut puncte nemeritat: 2-2 cu Steaua după ce am condus, înfrângere cu Unirea Urziceni după ce am ratat numeroase ocazii. Una peste alta, cu siguranţă în retur o să fim mult mai sus. Ultimele meciuri ne-au dat speranţe, ca evoluţie colectivă şi individuală. Sunt convins că o să fie bine. Nu este acesta locul pe care Gloria îl merită în clasament, Bistriţa merită să fie mult mai sus", a declarat Anca pentru site-ul oficial al Gloriei, echipă pentru care a jucat 11 meciuri în tur, fără a marca vreun gol.
"Având în vedere că am luat titlul şi Cupa României cu CFR Cluj, a fost un an reuşit pentru mine. Sănătos sunt, am avut familia sănătoasă, îmi doresc să fiu sănătos şi în 2009, să am un an la fel de bun dacă se poate. Sper ca la finalul campionatului să ne îndeplinim obiectivul, adică să intrăm în primele opt. Sper să reuşim, pentru că potenţial avem", a mai spus Anca.
Fostul atacant al campioanei CFR Cluj consideră că în retur va fi greu, "dar e bine că toate meciurile importante, cu echipele bine cotate, le-am avut pe teren propriu în tur şi nu mai putem intra pe minus. Vom juca în deplasare cu toate aceste formaţii şi vom merge acolo cu pretenţii, să ne luam punctele înapoi. Putem învinge orice echipă".
Cea mai frumoasă amintire din acest an pentru Anca este faptul că a reuşit eventul cu CFR Cluj. "Probabil 2009 nu va fi la fel de bun pentru mine din acest punct de vedere, dar acum sunt la Gloria şi vreau să îmi fac treaba cât mai bine aici. Vreau să mă pregătesc cât mai bine, să redevin Anca din trecut, să dau goluri".
Anca speră că tot CFR Cluj va lua titlul, dar crede că lupta va fi grea, pentru campionat luptând "Dinamo, CFR, Steaua, Timişoara, poate chiar şi Unirea Urziceni, deşi nu cred că ei vor lua titlul".