Clubul Concordia Chiajna a anunţat, vineri, pe pagina oficială de Facebook, că l-a transferat pe fotbalistul
Neluţ Roşu la gruparea FC Viitorul.
În vârstă de 23 de ani,
Neluţ Roşu evoluează ca mijlocaş central, iar în prima parte a sezonului a marcat două goluri în cele 20 de meciuri jucate în tricoul Chiajnei în Liga 1. Cotat de Transfermarkt la 300.000 de euro, Roşu era în ultimele şase luni de contract cu gruparea ilfoveană, iar Viitorul a plătit doar 50.000 de euro pentru transferul său.
Neluţ Roşu speră să se impună rapid în primul 11 al constănţenilor şi să pună umărul la câştigarea primului titlu din istoria clubului.
"Da, pot spune că este cel mai important pas din cariera mea de până acum. Viitorul este o echipă care anul acesta se bate la campionat şi îşi doreşte în fiecare an să aibă performanţe. Da, este cel mai important pas din viaţa mea! Ne gândim la titlu, normal! Dacă ţinem cont că suntem pe primul loc, e normal să ne gândim să câştigăm campionatul", a declarat
Neluţ Roşu.
Gheorghe Hagi l-a mai luat în această iarnă şi pe atacantul Vladut Morar, care a jucat în prima parte a sezonului la ASA Târgu-Mureş.
"Era un jucător important. Iniţial, trebuia să plece în vară, dar am înţeles că pleacă de acum", a spus si Dan Alexa, antrenorul Concordiei Chiajnei.