|






























|
Ciuca: CFR Cluj este favorita la titlu
Fundaşul echipei Gloria Bistriţa, Mădălin Ciucă, a declarat că echipa CFR Cluj practică cel mai bun fotbal şi are, alături de liderul Dinamo, cele mai mari şanse să câştige campionatul.
" Returul va fi foarte greu, însă acum niciun meci nu mai este uşor. Sunt sigur că Gloria nu va rămâne pe locul 12, ci va urca. Sper să terminăm în primele opt-nouă locuri, dacă nu chiar şi mai bine. Avem echipă destul de bună, însă în tur am suferit la capitolul omogenitate. În ceea ce priveşte lupta pentru titlu, după ce am văzut în tur, CFR Cluj mi s-a părut cea mai bună echipă, s-a văzut şi în meciurile directe cu contracandidatele sale. CFR este favorită la titlul de campioană. Joacă cel mai frumos fotbal, îşi creează numeroase ocazii de gol. Oricum, campionatul e foarte echilibrat, iar în retur va fi care pe care. CFR şi Dinamo, care e pe primul loc, au cele mai mari şanse să încheie campionatul pe prima poziţie", a spus Ciucă pentru site-ul oficial al clubului Gloria Bistriţa.
Mădălin Ciucă a afirmat că în prima parte a anului trecut a trăit cea mai neagră perioadă din cariera sa. " 2008 s-a încheiat destul de bine pentru mine, însă a început tare prost. Prima jumătate a anului a fost poate cea mai proastă perioadă din viaţa mea. Am avut probleme la Craiova, n-am avut unde să joc. Spre finalul anului, a fost bine. Am venit la Bistriţa, eram total nepregătit la început, veneam după acea perioadă de şase luni când nu mă antrenasem cu vreo echipă, ci doar cu juniorii Craiovei. Apoi, important e că am reuşit să ajung cât de cât la forma dorită şi am jucat cât am putut de bine pentru Gloria. Mă bucur totodată că am fost ferit de accidentări în aceasta perioadă. A doua jumătate a anului pot spune că a fost chiar foarte bună, spre deosebire de prima, cea mai neagră din cariera mea. Per ansamblu, a fost un an cu bune şi rele", a comentat el.
Mediafax
Taguri:
Gloria Bistrita
Madalin Ciuca
CFR Cluj
Dinamo Bucuresti
favorita la titlu
» Gloria Bistrita - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Gloria Bistrița
Fostul preşedinte al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a fost înmormântat, duminică, la ceremonie participând aproximativ 2.000 de persoane. Pădureanu a fost condus pe ultimul de...
Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, după decesul lui Jean Pădureanu, că "pușcăria l-a omorât" pe fostul conducător al clubului Gloria Bistrița, luându-i...
Fostul președinte ale clubului de fotbal Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, decedat joi noaptea, la vârsta de 80 de ani, va fi înmormântat în data de 1 ianuarie la Bistrița, a anunțat...
Jean Pădureanu, fostul preşedinte al celor de la Gloria Bistriţa, a decedat joi noapte la vârsta de 80 de ani. Cel supranumit "Lordul" a pierdut lupta cu cancerul şi a încetat din...
Fostul președinte al clubului Sportiv Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, s-a stins din viață, în noaptea de joi spre vineri, în Spitalul Județean de Urgență Bistrița, a declarat...
Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul Transferurilor, ar putea fi eliberat condiţionat, după decizia de joi a...
Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că municipalitatea intenționează să cumpere stadionul "Jean Pădureanu", fiind dispusă să...
Formația Concordia Chiajna a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Gloria Bistrița, într-un meci reprogramat, vineri, în ultima etapă a Ligii 1, după ce joi seară a...
Fotbalistul ivorian Wilfried Kanon, care joacă pentru "lanterna roșie" Gloria Bistrița, este urmărit de echipe din Franța și Italia în vederea unui transfer, relatează presa din...
Gloria Bistrița a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 0-0, cu formația CS Turnu-Severin, într-un meci din etapa a 32-a, în care oaspeții a ratat un penalty și au avut un jucător...
Antrenorul echipei Gloria Bistrița, Nicolae Manea, a declarat, după înfrângerea din meciul cu Viitorul Constanța, scor 0-2, și retrogradarea în divizia secundă, că speră ca formația sa...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Abdisalam Ibrahim
Norvegia
35 ani
Anghel Iordănescu
România
76 ani

Antonios Minou
Grecia
68 ani

C-tin Arotăriței
România
32 ani

Carlos Grossmüller
Uruguay
43 ani

Cesc Fàbregas
Spania
39 ani

David Gray
Scoția
38 ani

E. Djemba-Djemba
Camerun
45 ani

F e r n a n d i n h o
Brazilia
41 ani

Georgi Asparuhov
Bulgaria
83 ani
Goran Ljubojević
Croația
43 ani

Ignacio Camacho
Spania
36 ani

Jovan Krneta
Serbia
34 ani
Juan Toloza
Chile
41 ani

Mariano Pernía
Spania
49 ani

Masashi Oguro
Japonia
46 ani

Matteo Longhi
Italia
45 ani

Octavian Trăistaru
România
39 ani

Pavel Chaloupka
Cehoslovacia
67 ani

Radja Nainggolan
Belgia
38 ani

Ruslan Malinovski
Ucraina
33 ani

Seo Dong-Myung
Coreea de Sud
52 ani

Shenif Feizula
România
45 ani

Viktor Getmanov
URSS
86 ani
|
|
|
|