Antrenorul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă, după victoria din meciul cu Steaua Bucureşti, scor 3-1, că formaţia sa joacă dn ce în ce mai bine şi se poate bate la câştigarea titlului.
"Echipa a arătat că poate să lupte şi se poate bate la titlu. Avem o echipă frumoasă, care a crescut. Schimbările de la pauză nu au avut rol tactic, pe cei doi i-am înlocuit doar pentru că aveau cartonaşe galbene şi eram în superioritate numerică. Aveam nevoie de prospeţime. Jucăm din ce în ce mai bine, avem o defensivă solidă, un mijloc care munceşte şi un atac plin de talent. Obiectivul nostru este să creştem jucători, nu îmi este frică că vor pleca unii. Sunt alţii în urmă care îşi aşteaptă rândul. Sunt încrezător pentru viitor. Steaua are un lot foarte bun, dar am crescut şi noi", a spus Hagi.
Echipa FC Viitorul a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (0-0), formaţia Steaua Bucureşti, într-un meci din etapa a doua şi a urcat pe primul loc în clasamentul play-off-ului Ligii 1. Fundaşul stelist Gabriel Tamaş a primit direct cartonaşul roşu în minutul 17.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Florinel Coman (46), Vlad Morar (56) şi Carlo Casap (74), în timp ce pentru oaspeţi a înscris Denis Alibec, în minutul 80.